Patru tineri cu vârste între 16 şi 19 ani au trecut pe lângă moarte, după ce s-au răsturnat cu mașina în Teleorman. Un tânăr de 19 ani era la volan
Patru tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani au trecut pe lângă moarte, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat pe o șosea din Teleorman. Tânărul de 19 ani, care se afla la volan, nu ar fi ajustat viteza la condițiile de drum, moment în care ar fi pierdut controlul volanului.
De Redactia Observator la 27.11.2023, 19:24- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
”Poliţia Municipiului Alexandria a fost sesizată prin apel la numărul unic de urgenţă 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe DN6C, centura de sud a oraşului, către localitatea Poroschia. Din cercetările preliminare efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că un autoturism condus de către un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Buzescu, din cauze şi în împrejurări ce vor fi stabilite din cercetări, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, ar fi părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în partea stângă a drumului, în direcţia sa de mers”, a transmis, luni, IPJ Teleorman.
Toți patru au fost răniți
Sursa citată a precizat că, în urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto şi a trei pasageri - un băiat de 16 ani, din comuna Buzescu, şi două fete de 17, respectiv 16 ani, din comunele Peretu, respectiv Buzescu, toţi patru fiind transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
”Rezultatul testării cu aparatul etilotest a evidenţiat faptul că tânărul nu se afla sub influenţa alcoolului la momentul producerii accidentului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a mai transmis sursa citată.