Patru ucraineni, salvaţi din ninsori şi viscol după ce au fugit de război. Tinerii erau dispăruţi de câteva zile în Munţii Maramureşului
Patru dintre cei cinci ucraineni dispăruţi în urmă cu câteva zile au fost găsiţi, ieri, de salvatorii montani, în munţii Maramureşului. Aceştia au fugit din calea războiului din ţara vecină pentru a ajunge România, numai că s-au rătăcit.
De Redactia Observator la 01.10.2024, 09:47Intervenţia salvamontiştilor a fost una extrem de dificilă din cauza ninsorii, dar şi a viscolului. După ce au fost coborâți la baza muntelui, ucrainenii au fost predați autorităților.
"Acţiunea s-a desfăşurat în condiţii meteo dificile, salvatorii desfăşurând intervenţia pe ninsoare şi viscol puternic. Cei patru ucraineni, cu vârste de 21, 25, 37 şi 37 ani, au fost găsiţi. Aceştia nu prezentau probleme medicale, iar după evaluarea făcută şi după ce li s-au dat hrană şi apă, salvatorii montani i-au coborât la baza muntelui. Ucrainenii sunt de câteva zile pe drum şi au ajuns la locul de unde au fost preluaţi de salvatori azi dimineaţă la ora 2.00", a declarat, ieri, Dan Benga, directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş.
După ce au fost coborâți la baza muntelui, ucrainenii au fost predați autorităților.
Între timp, salvatorii continuă să caute şi cel de-al cincilea cetățean ucrainean.