Pensionarii militari ies în stradă! Cer repararea legii pensiilor militare şi demisia miniștrilor Apărării Naționale și Afacerilor Interne
Pensionarii mitari vor să iasă în stradă în prima săptămână a următoarei sesiuni parlamentare. Protestul va reuni toate structurile din sistemul de securitate națională, asociații, federații și sindicate.
De Redactia Observator la 13.06.2018, 09:04Pensionarii mitari vor să iasă în stradă în prima săptămână a următoarei sesiuni parlamentare. Protestul va reuni toate structurile din sistemul de securitate națională, asociații, federații și sindicate.
Pensionarii militari susțin că Guvernul și Parlamentul României demonstrează lipsă de respect față de ei, prin ignorarea propunerilor pe care le au. Aceștia solicită repararea legii pensiilor militare, iar demersul lor este susținut și de Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP).
”Începând cu septembrie 2017 pensiile militare au fost ciuntite cu peste 30% prin aplicarea unui plafon la media salariilor nete care îi discriminează pe cei care ar ieși la pensie ulterior acestei date, prin faptul că o serie de drepturi salariale sunt excluse la calculul pensiei. Această măsură lipsește de conținut norma legală care prevede acordarea Semnului onorific În Serviciu Patriei, singura recunoaștere a serviciului în sistemul de apărare, ordine publică și siguranța națională cu influența directă asupra pensiilor. Astfel majorările pentru 15, 20 și 25 de ani de serviciu sunt, practic, eliminate”, au precizat oficialii FSANP.
Redăm mai jos, integral, comunicatul structurilor asociative ale pensionarilor militari.
”COMUNICAT
În ziua de 11 iunie 2018 a avut loc la sediul Federației Militarilor din România , ședința Grupului de lucru al FORUMULUI ședința desfășurată la solicitarea ANCMRR , sub președinția domnului gl. rtr. Nicolae GROPAN.
S-au discutat si stabilit următoarele:
1. Solicitarea, în regim de urgență, a unor întâlniri cu președinții celor două camere ale Parlamentului, cu miniștrii apărării, muncii și protecției sociale precum și al justiției dar și cu directorii serviciilor cu atribuții în securitatea națională, întâlniri prin care să cerem exprimarea clară a poziției acestor instituții față de personalul care a acționat și acționează în cadrul structurilor de apărare, ordine publică și securitate națională;
2. Pregătirea și organizarea unui miting de protest în prima săptămână a următoarei sesiuni parlamentare, miting care să reunească toate structurile asociative din sistemul de securitate națională, asociații federații, sindicate , etc.
3. Participarea la ședința Camerei Deputatilor, ședința care va pune în discuție, renumită, OUG 59/2017.
Au mai fost discutate, dar nu au fost aprobate, problema pichetării sediilor PSD și ALDE, precum și solicitarea unei audiențe la șeful DGF.
Totodată s-a stabilit ca presedinția Forumului să ia în discuție , împreună președintele Ordinului Militar de România problema înaintării unui memorandum către EUROMIL.
La solicitarea privind acțiunea penală împotriva ministrului muncii, Lia Olguța Vasilescu, s-a stabilit ca în termen de 10 zile să se înainteze secretariatului Forumului, propuneri și motivatia acestor propuneri.
Președintele ANCMRR, dl. gl. rtr. Nicolae BAHNAREAN a solicitat pregătirea și desfășurarea unor acțiuni concrete printre care: trimiterea unei scrisori către Birourile permanente ale celor două camere ale Parlamentului prin care să se ceară neintroducere pe ordinea de zi a OUG 59 și retrimiterea ei în comisiile de apărare, precum și trimiterea unei scrisori tuturor parlamentarilor pentru a nu vota o lege neconstituțională. Scrisoarea va fi intocmită, în proiect de ANCMRR și AORR și va fi dezbatută de toți semnatarii protocolului de colaborare.
S-a aprobat întocmirea unei scrisori publice prin care cerem DEMISIA DE ONOARE a miniștrilor apărării și internelor pentru neonoraea obligațiilor față de personalul activ și în rezervă din cele două instituții.
La propunerea gl. rtr. Nicolae GROPAN s-a hotărât deplasarea participanților la ședinta Grupului de lucru, la Camera Deputaților pentru a solicita o întrevedere cu președintele acestei camere. Întrevederea nu a avut loc datorită absenței acestuia.
S-a realizat, însă, o întâlnire cu consilierul președintelui Senatului Ionuț Ciprian NEGOIȚĂ întâlnire prin care i s-au prezentat acestuia, pentru a-l informa pe dl . C.P. Tariceanu, prezent la o activitate planificată și în curs de desfășurare, problemele legate de evoluția discutării și aprobării OUG 59, dar și eforturile făcute de reprezentanții structurilor asociative pentru eliminarea art VII din OUG 59/2017 și art. 40 din OUG 57/2015. S-a manifestat dechidere spre dialog și informare reciprocă, prin președintele Forumului, despre modalitățile de soluționare a problemelor ridicate de cei 15 reprezentanți ai structurilor asociative prezenți la întâlnire.
Vă informăm că au fost trimise (și înregistrate) scrisorile către ministrul apărării și cel al muncii și protecției sociale, scrisori aprobate la ședința Forumului din 5 iunie a.c., totodată au fost trimise și scrisorile către președinții celor două camere ale Parlamentului prin care s-a solicitat întâlnirea de urgență a acestora cu reprezentanții Forumului.
Presedintele FORUMULUI structurilor asociative din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala
Gl. bg. rtr. Nicolae GROPAN”