Noi focare de pestă porcină africană, confirmate în Bacău şi Botoşani
Un nou focar de pestă porcină africană a fost confirmat într-o gospodărie din Bacău. S-a confirmat pestă porcină şi într-o gospodărie din judeţul Botoşani, fiind luate măsurile necesare.
De Redactia Observator la 15.02.2019, 21:58Un nou focar de pestă porcină africană a fost confirmat într-o gospodărie din Bacău. S-a confirmat pestă porcină şi într-o gospodărie din judeţul Botoşani, fiind luate măsurile necesare.
În data de 15.02.2019 a fost confirmată prezenţa virusul pestei porcine africane (PPA) la un cadavru de porc domestic din gospodăria unui proprietar din comuna Oituz, judeţul Bacău, au transmis, reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Suguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Gospodăria a fost plasată sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, produselor, subproduselor şi mijloacelor de transport. De asemenea s-a procedat la uciderea preventivă a unui porc din exploataţie, ecarisarea cadavrului şi dezinfecţia exploataţiei.
”În urma investigaţiilor preliminare, a rezultat că, în data de 04.02.2019, proprietarul a cumpărat două suine de la un cetăţean necunoscut, dintr-un mijloc de transport auto înmatriculat în judeţul Covasna. Porcinele erau identificate cu crotalii auriculare, dar neînsoţite de documentele sanitare veterinare. Medicul veterinar din circumscripţia sanitară veterinară de asistenţă nu a fost anunţat de această tranzacţie, fapt ce constituie o încălcare a legislaţiei”, a mai transmis ANSVSA.
Tot în cursul zilei de vineri, a fost confirmată prezenţa virusului pestei porcine africane (PPA) la două porcine depistate într-o exploataţie non-profesională din localitatea Pomârla, judeţul Botoşani.
”Din investigaţiile preliminare, animalele afectate au fost crescute în gospodăria respectivă situată la cantonul silvic Gheorteni, localitatea Pomârla. Porcinele erau identificate cu crotalii auriculare”, a mai transmis ANSVSA.
În ambele cazuri s-a stabilit o zonă de protecţie pe o rază de 3 km şi o zonă de supraveghere pe o rază de 10 km în jurul focarului.