Peste o mie de credincioşi au participat la pelerinajul de Florii, la Galaţi
Peste o mie de credincioşi, mulţi dintre ei purtând în mâini ramuri de salcie şi flori, au participat la tradiţionalul pelerinaj de Florii.
De Redactia Observator la 31.03.2018, 19:12- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Peste o mie de credincioşi, mulţi dintre ei purtând în mâini ramuri de salcie şi flori, au participat, sâmbătă, la Galaţi, la tradiţionalul pelerinaj de Florii, care s-a încheiat la Catedrala Arhiepiscopală, unde arhiepiscopul Casian i-a binecuvântat pe cei prezenţi şi a sfinţit icoana intrării lui Isus în Ierusalim.
Credincioşi de toate vârstele, atât din Galaţi, cât şi din alte judeţe, mulţi dintre ei purtând în mâini ramuri de salcie şi flori, au pornit de la Biserica “Vovidenia” urmând un alai de preoţi, pe strada Domnească, până la Catedrala Arhiepiscopală.
Printre pelerini s-au aflat şi soţii Zamfira şi Dan Năstase, din comuna Tutova din judeţul Vaslui, care au avenit la ceremonie îmbrăcaţi în costume populare româneşti.
„Ne-am îmbrăcat cu cele mai frumoase haine ale noastre, cu straiele populare româneşti şi am venit aici pentru a-l întâmpina pe Domnul Iisus Hristos cu crengi de salcie şi cu mare bucurie. Îi cântăm astăzi osana şi ne bucurăm pentru această mare sărbătoare. Venim în fiecare an la procesiune. Noi venim de la ţară, am stam 25 de ani în Bucureşti, apoi ne-am mutat la ţară, în comuna Tutova, dar de fiecare dată venim la Galaţi pentru a participa la procesiunea de Florii. Am descoperit aici acest obicei, ne place foarte mult, acest obicei este medicament şi tratament pentru noi”, a spus Zamfira Năstase.
Pelerinajul s-a încehiat la Catedrala Arhiepiscopală unde arhiepiscopul Casian i-a binecuvântat pe cei prezenţi şi a sfinţit icoana intrării lui Isus în Ierusalim.
În această seară, în biserici se săvârşeşte, odată cu Vecernia Mare, Slujba Litiei. Preoţii sfinţesc cinci pâini, care simbolizează cele cinci pâini pe care Mântuitorul le-a binecuvântat, înmulţindu-le şi săturând cu ele în pustie cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii.
Sursă: News.ro