Antena LIVE

Curs valutar

Video

Plan Roşu de intervenţie la Balul Însuraţilor din Reghin: 37 de persoane au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară. Formaţia a continuat petrecerea

De la bal, la spital! S-a activat Planul Roşu de Intervenţie aseară în judeţul Mureş, după ce 37 de persoane au acuzat stări de greţă şi vărsături, în timpul unei petreceri, într-un restaurant din Reghin. 11 ambulanţe şi un echipaj CBRN au fost direcţionate către localul unde se aflau oamenii. 30 dintre pacienţi au fost transportaţi de urgenţă la spital, în timp ce şapte au primit ajutor medical la faţa locului. Chiar dacă echipajele de salvare nu conteneau să vină, formaţia care întreţinea atmosfera nu se oprise din cântat. Balul Însuraţilor a fost oprit abia după ordinul prefectului, iar imediat, echipele de la comisariatele ANPC Mureş şi Bistriţa au ajuns în control. 

De la 09.02.2025, 08:36
WhatsApp
Vezi și:

Balul Însuraţilor, eveniment cu tradiţie în Reghin, s-a transformat într-un coşmar pentru zeci de petrecăreţi. 

37 de oameni, intoxicaţi la Balul Însuraţilor

Imediat după ce au mâncat, oamenii au început rând pe rând să se simtă rău. Bucatele, care păreau bine alese, s-au dovedit a fi motivul pentru care 37 de oameni au acuzat stări de de greţă şi vărsături. 

"În jurul orei 19:00, prin dispeceratul integrat 112, am fost solicitaţi să intervenim la un restaurant din municipiul Reghin. Au fost solicitate resurse medicale suplimentare de la ISU Cluj, ISU Sibiu şi ISU Bistriţa Năsăud", spune Alexandra Căluşeri, ISU Mureş. 

Pe acelaşi subiect

"Greţuri, vărsături, ameţeli - sunt în evaluare şi tratament de specialitate şi la nivelul spitalului s-a declanşat Planul Alb pentru situaţii de urgenţă", a declarat Iuliu Moldovan, director DSP Mureş.

"Echipajul CBRN trimis la faţa locului, a efectuat măsurători iar valorile indicate nu prezentau depăşiri peste limita normală", spune Alexandra Căluşeri, ISU Mureş. 

Din cauza numărului mare de pacienţi, la nivelul judeţului s-a activat Planul Roşu de Intervenţie, iar 30 dintre bolnavi au fost transportaţi cu 11 ambulanţe la spital. Celelalte 7 persoane au primit îngrijiri la faţa locului.

"În vederea deplasării în timp util a echipajelor medicale, traficul pe DN15, în zona ieşirii din municipiul Reghin înspre Topliţa, a fost restricţionat", spune Alexandra Luca, IPJ Mureş.

Culmea, chiar dacă autospecialele de salvare făceau coadă în faţa restaurantului, formaţia care întreţinea atmosfera nu s-a oprit din cântat.

Abia după ordinul prefectului, Balul Însuraţilor s-a terminat

Însă mulţi dintre petrecăreţi erau nedumiriţi de decizie.

"A fost super, până la un moment dat când s-a oprit. Noi ne simţim foarte bine, noi am fost cu ansamblul, am fost cu ansamblul de copii şi nici o problemă. Totul a fost bun, totul a fost!", au spus unii petrecăreţi. 

La restaurant au ajuns în control şi echipele de la comisariatele ANPC Mureş şi Bistriţa. 

"Am constituit două echipaje, unul din judeţul Mureş, unul din judeţul Bistriţa. Am aplicat o sancţiune complementară de oprire a prestării servicilor în bucătărie şi desigur întreg spaţiul este închis", spune Marcela Achim, comisar-şef ANPC. 

Balul Însuraţilor este un eveniment dedicat tradiţiilor şi portului popular. Aproximativ 400 de persoane au participat la petrecerea de aseară. Mai multe anchete au fost deschise şi trebuie să stabilească cine se face vinovat pentru întreaga situaţie.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

balul insuratilor reghin toxiinfectie alimentara
Întrebarea zilei
Cât de des îţi cureţi telefonul?

Zilnic

Săptămânal

Niciodată

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Amendă pentru românii care stau la curte și au câine. Ce trebuie să știe...
Fanatik.ro
Publicat 10.02.2025
Secret Service a folosit un avion-momeală pentru a evita o nouă tentativă de...
spotmedia.ro
Publicat 10.02.2025
Mindfulness și sănătate – legătura dintre meditație și depistarea cancerului
spotmedia.ro
Publicat 09.02.2025
Mai scump ca în St. Moritz! Cât costă o noapte de cazare în hotelul Simonei...
Gandul
Publicat 11.02.2025
„Oficiul Poștal Dispărut”, locul unde oamenii pot trimite scrisori morților...
Adevărul
Publicat 11.02.2025
Sezonul 15 Chefi la cuțite începe la Antena 1 din 10 martie
A1
Publicat 10.02.2025
Horoscopul zilei de 12 februarie 2025. Taurii trebuie să fie atenți la ce se...
CaTine
Publicat 11.02.2025
Oana Roman, alături de Alina Sorescu, după ce artista a povestit prin ce a...
spynews.ro
Publicat 11.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Cu ce se spală japonezele întotdeauna pe față. Nu au acnee, nu au riduri, iar...
Click.ro
Publicat 10.02.2025
Luna Zăpezii 2025. Când apare și ce semnificație are
Useit
Publicat 10.02.2025
Ce pensie va primi Klaus Iohannis după ce a demisionat din funcția de șef al...
Redacţia.ro
Publicat 11.02.2025
Cine sunt frații Poștoacă, acționarii arestați în cazul Nordis. Când s-a...
libertatea.ro
Publicat 10.02.2025
Taylor Swift a purtat o ținută spectaculoasă la Super Bowl 2025. Cântăreața...
ZU
Publicat 11.02.2025
Cum să prepari acasă pizza turcească sau lahmacun
Hello taste
Publicat 10.02.2025
5 semne că ești un părinte instinctiv
Deparinti
Publicat 11.02.2025
Elizabeth Gutiérrez vorbește despre rolul de mamă și cum jonglează cu...
Happy
Publicat 11.02.2025
Alina Ceușan arată senzațional după două nașteri! Ce dietă urmează...
BZI
Publicat 11.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
De ce nu e bine să te urci în mașină cu vezica plină. Avertismentul unui...
Medicool
Publicat 11.02.2025