Ploile torenţiale şi grindina au făcut RAVAGII în ţară. PRĂPĂD în Giurgiu: COPACI RUPŢI, drumuri inundate, acoperişuri smulse de vânt (VIDEO)
Furtuna, ploile torenţiale şi grindina de dimensiuni mari au fpcut ravagii în Giurgiu. În urma furiei naturii au rămas copaci răpuşi la pământ, stâlpi de electricitate rupţi, acoperişuri smulse şi culturi distruse.
De Redactia Observator la 02.06.2017, 14:44- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Furtuna, ploile torenţiale şi grindina de dimensiuni mari au fpcut ravagii în Giurgiu. În urma furiei naturii au rămas copaci răpuşi la pământ, stâlpi de electricitate rupţi, acoperişuri smulse şi culturi distruse.
Traficul rutier a fost afectat după ce, pe DN 6 în localitatea Buda, mai mulţi copaci au căzut pe carosabil şi peste cablurile de electricitate, iar pe DN 5 în zona Adunaţii Copăceni şoseaua a fost inundată, în urma unei ploi torenţiale însoţită de tunete, fulgere şi intensificări ale vântului.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu, un bărbat cu afecţiuni cardiace a solicitat sprijinul pompierilor, după ce a rămas blocat cu maşina pe care o conducea pe drumul dintre Prundu şi Mironeşti.
"În urma ploii care a căzut joi seara în judeţul Giurgiu, DN 5 Bucureşti-Giurgiu, în sensul giratoriu de la Adunaţii Copăceni, a fost inundat cu o lamă de apă de aproximativ 25 de centimetri şi echipajele ISU au intervenit cu o motopompă pentru evacuarea apei.
Pe timpul intervenţiei circulaţia autovehiculelor s-a efectuat cu viteză redusă. Tot în timpul vijeliei un bărbat cu afecţiuni cardiace care se afla la volanul autoturismului său nu a mai putut să înainteze pe drumul dintre Prundu şi Mironeşti şi a sunat la 112 pentru a solicita sprijin. Echipajele ISU au intervenit, au preluat persoana şi au predat-o echipajului Serviciului Judeţean de Ambulanţă Giurgiu'', a declarat pentru purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Florin Neguţ.
Potrivit acestuia, echipajele ISU au intervenit şi pe DN 6, în localitatea Buda, după ce mai mulţi copaci au căzut pe carosabil şi peste firele electrice.
"Pompierii au acţionat pentru deblocarea carosabilului, pe toată durata intervenţiei circulaţia s-a efectuat pe o singură bandă de mers", a precizat Neguţ, potrivit agerpres.ro.
El a mai spus că vijelia din seara de joi a afectat şi localităţi din Ilfov unde au fost smulse de vânt mai multe acoperişuri, în zonele Ciorogârla şi Domneşti, şi copaci doborâţi la pământ, pompierii din Giurgiu intervenind în sprijinul colegilor din judeţul vecin.