Antena LIVE

Curs valutar

PNL vrea majorarea salariilor aleșilor locali

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, duminică, că în partid se poartă discuţii privind majorarea salariului aleşilor locali, în condiţiile în care PNL va vota, luni, împotriva proiectului de lege ce le acordă acestora pensii speciale

De la 20.12.2015, 14:12
WhatsApp

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, duminică, că în partid se poartă discuţii privind majorarea salariului aleşilor locali, în condiţiile în care PNL va vota, luni, împotriva proiectului de lege ce le acordă acestora pensii speciale

''Poziţia noastră este una foarte clară, nu le susţinem (pensiile speciale pentru aleşii locali-n.r). Am spus, însă, că PNL şi eu credem că este nevoie ca salariile în administraţie să fie ajustate, în baza unei evaluări pe criterii de performanţă'', a declarat copreşedintele PNL Alina Gorghiu, conform Mediafax.

Întrebată dacă a avut această discuţie şi cu preşedintele Klaus Iohannis, care potrivit unor surse a discutat această temă în cadrul unor întrevederi informale, Gorghiu a declarat că nu a discutat cu şeful statului, însă în cadrul partidului s-a vorbit despre creşterea salariilor aleşilor locali, pornind de la nevoia de eliminare a corupţiei din administraţie.

Alina Gorghiu a susţinut că un an electoral nu este "probabil" momentul potrivit pentru majorarea salariilor aleşilor locali, adăugînd că ar prefera ca această majorare să se facă în cadrul legii salarizării în baza unei grile de salarizare în funcţie de performanţă, urmând ca legea să stabilească un set de criterii obiective şi clare.

Senatorii din comisiile de specialitate au dat, marţi, un raport favorabil legii care prevede acordarea unor pensii speciale primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene, de indemnizaţia de vârstă urmând să beneficieze atât actualii, cât şi foştii aleşi locali.

"Primarii şi viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, eşalonate după caz, în anexele nr.5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleiaşi legi sau ale altor legi speciale, au dreptul la indemnizaţie pentru limită de vârstă", arată proiectul de lege aprobat de senatorii din Comisia Juridică şi Comisia de Administraţie, din Senat.

Potrivit proiectului de lege, cuantumul indemnizaţiior pentru limita de vârstă se acordă în limita a trei mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55 din indemnizaţia brută lunară aflată în plată.

Pentru mandatele incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, care nu poate fi mai mic de 2 ani de activitate de primar şi viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consilii judeţene.

Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă ar urma să fie suportat din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Potrivit iniţiativei legislative, nu vor beneficia de indemnizaţia pentru limită de vârstă persoanele care au fost condamnate definitiv pentru comiterea, în calitate de primar şi viceprimar, preşedinţe şi vicepreşedinte de consiliu judeţean, a unei infracţiuni de corupţie prevăzută la Titlul V, Capitolul I din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.

De indemnizaţia pentru limită de vârstă, potrivit legii, ar trebui să beneficieze şi primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene care au avut anterior intrării în vigoare a legii amintite această calitate.

Proiectul a fost adoptat tacit de către Camera Deputaţilor, Senatul fiind for decizional.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

pnl salarii
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024