Pofta era să îl lase fără casă pe un bărbat din Botoșani. Omul a improvizat o afumătoare în foișor, iar construcția de lemn s-a aprins ca o torță
Un botoșănean a dat foc la foișor, unde improvizase o afumătoare, pe care a uitat să o surpavegheze. Construcția din lemn a luat foc, iar omul a fost nevoit să cheme ajutoare.
De Redactia Observator la 22.11.2022, 22:16Un bărbat din localitatea Miorcani a provocat un incendiu în gospodărie, după ce a pus preparatele din carne la afumat în foişor, au anunţat, marţi seară, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
Casa a scăpat neatinsă
Potrivit acestora, bărbatul a lăsat focul nesupravegheat, iar jarul a aprins construcţia din lemn. "Chemaţi în ajutor, pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Darabani au intervenit cu o autospecială cu apă şi spumă pentru stingerea incendiului", precizează oficialii ISU.
Pompierii informează că, în urma intervenţiei lor, au fost salvate casa şi alte construcţii din gospodărie.