Polițiștii au ieșit în stradă
Peste 100 de poliţişti au protestat, miercuri, în Piaţa Constituţiei, în faţa sediului Ministerului de Finanţe, cerând creşterea cu zece la sută a salariilor, care nu au mai fost majorate din 2007, dar şi prime de vacanţă şi al 13-lea salariu.
De Redactia Observator la 03.12.2014, 12:10Peste 100 de poliţişti au protestat, miercuri, în Piaţa Constituţiei, în faţa sediului Ministerului de Finanţe, cerând creşterea cu zece la sută a salariilor, care nu au mai fost majorate din 2007, dar şi prime de vacanţă şi al 13-lea salariu.
Protestatarii spun că sunt nemulţumiţi că nu li s-au majorat salariilor din 2007, iar drepturile pierdute în 2009, în Guvernul Boc - al 13-lea salariu, prima de vacanţă şi salariile compensatorii acordate odată cu ieşirea la pensie - nu au mai fost achitate nici de către Guvernul Ponta.
Preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP), Iulian Surugiu, a declarat pentru MEDIAFAX că în cazul în care revendicările lor nu vor fi soluţionate, vor ieşi în stradă din două în două zile.