Un poliţist din Harghita a evitat să scoată pistolul, după ce a fost atacat cu toporul
Un poliţist a fost atacat cu toporul de un tânăr violent, în comuna Căpâlnița din Harghita. Din fericire, agentul a reuşit să se ferească la timp, iar toporul s-a înfipt în poarta unei case.
De Alin Tarnovschi la 06.06.2019, 14:32Un poliţist a fost atacat cu toporul de un tânăr violent, în comuna Căpâlnița din Harghita. Din fericire, agentul a reuşit să se ferească la timp, iar toporul s-a înfipt în poarta unei case.
Totul s-a întâmplat, ieri dimineaţă, în momentul în care un tânăr în vârstă de 32 de ani s-a întâlnit pe stradă cu poliţistul.
Cei doi au început să se certe, iar la un moment dat, tânărul agresiv a pus mâna pe un topor pe care îl avea în căruţă şi a început să îl lovească pe poliţist.
"La data de 05.06.2019, în jurul orei 10.00, un agent de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Vlăhiţa, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza de competenţă, a fost atacat cu un topor de un bărbat de 32 de ani, din comuna Căpâlnița, pe fondul unei atitudini agresive mai vechi a celui în cauză. Poliţistul s-a eschivat în faţa loviturii de topor, aceasta oprindu-se în poarta de acces a unui imobil, apoi l-a îndepărtat pe agresor şi a evitat folosirea armamentului din dotare, întrucât în imediata apropiere se aflau mai multe persoane, inclusiv copii", a declarat Gheorghe Filip, purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, pentru Mediafax.
După ce a încercat să îl lovească pe poliţist, tânărul agresiv a plecat cu căruţa şi a încercat să fugă în pădure.
Poliţiştul a cerut ajutorul colegilor, iar aceştia au reuşit să îl găsească pe suspect în pădure.