Poliţist din Giurgiu găsit mort în maşină, împuşcat în cap
Un poliţist în vârstă de 29 de ani, din Giurgiu, a fost găsit mort în maşină, împuşcat în cap. El era ajutorul şefului de post din Găiseni.
De Cristian Ionescu la 26.11.2020, 16:39- Un bărbat a sunat la 112, anunţând că a văzut un bărbat plin de sânge, într-o maşină
- Victima avea o rană prin împuşcare, la cap
Autorităţile informează că ofițerul de serviciu din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu a fost sesizat prin SNUAU 112, de catre un bărbat, cu privire la faptul că la ieșirea din localitatea Căscioarele, comuna Găiseni, într-o mașină, se află o persoană plină de sânge.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției Nr. 3 Poliție Rurală Bolintin care, au constat că pe D.C. 187, la ieșirea din localitatea Găiseni către Căscioarele, a fost identificat un autoturism în interiorul căruia se afla un bărbat care prezenta o plagă prin împușcare la nivelul capului.
Poliţia: "În urma verificărilor, a fost identificată persoana în cauză ca fiind un tânăr de 29 de ani, având funcția de ajutor șef post, la Postul de Poliție Găiseni, județul Giurgiu, acesta aflându-se în afara serviciului. Polițistul a fost încadrat din sursa externă în luna ianuarie a anulului 2017, în funcția de ajutor șef post, la Postul de Poliție Găiseni, județul Giurgiu. Din punct de vedere psihologic, polițistul a fost evaluat la data de 26.07.2017"
La fața locului s-a deplasat o echipă operativă complexă, condusă de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, pentru a efectua cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.