Tânăr polițist găsit spânzurat într-un hotel din Jupiter, pe litoral
Un tânăr polițist din Neamț a fost găsit spânzurat într-un hotel de pe litoral, din stațiunea Jupiter. În vârstă de 34 de ani, el se afla în vacanță, la mare.
De Cristian Toteştean la 04.07.2019, 21:37Un tânăr polițist din Neamț a fost găsit spânzurat într-un hotel de pe litoral, din stațiunea Jupiter. În vârstă de 34 de ani, el se afla în vacanță, la mare.
Polițiștii au fost alertați joi seară, în jurul orei 19.00. Au găsit cadavrul tânărului într-o cameră de hotel din Jupiter.
Două echipaje, de la ambulanță și SMURD, de asemenea, au intervenit, însă nu au mai putut face nimic pentru a salva victima.
Surse din anchetă spun că victima e un polițist de 34 de ani din Neamț, care a venit în vacanță pe litoral. Era în concediu cu soția, cei doi copii și un cumnat.