Ofițer de poliție, reținut pentru șpagă de peste un milion de euro
Un ofțiter de poliție judiciară din cadrul IGPR a fost reținut de DNA pentru 24 de ore, după ce ar fi cerut șpagă peste un milion de euro.
De Veronica Micu la 02.05.2020, 09:40- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
- Ofițerul ar fi trebuit să împartă banii cu procurorul de caz și cu procurorul șef de secție.
- Polițistul judiciar va fi prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă.
Polițistul judiciar ar fi trebuit să împartă șpaga cu alți doi procurori, spun anchetatorii.
Ofițerul ar fi pretins 1.100.000 de euro șpagă, bani pe care ar fi trebuit să îi împartă cu procurorul de caz și cu procurorul șef de secție. El a lăsat să se înțeleagă că are influență asupra celor doi, astfel încât să facă actele procedurale într-un sens favorabil, în dosarul pe care îl instrumenta.
Este vorba despre un ofițier de poliție judiciară, din cadrul IGPR, ofițer delegat la Parchetul de pe lângă Curtea de Casație și Justiție, Parchetul General.
Intermediarul ar fi o persoană vizată în acest dosar.
Polițistul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Ce spune Direcția Națională Anticorupție
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 1 mai 2020, a inculpatului FLEANCU MARIUS-AURELIAN, ofițer de poliție judiciară în cadrul I.G.P.R. – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada februarie – aprilie 2020, inculpatul Fleancu Marius-Aurelian, în calitate de ofițer poliție judiciară delegat să efectueze activități de urmărire penală într-un dosar la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (P.Î.C.C.J), ar fi pretins în mod repetat suma de 1.100.000 euro, pentru sine, pentru procurorul de caz și procurorul șef de secție.
Banii ar fi fost pretinși prin intermediar, de la o persoană vizată în dosarul în care ofițerul fusese delegat să efectueze activități de urmărire penală, în schimbul promisiunii că:
- acesta ar face cercetări într-un anume sens, astfel încât probele strânse să conducă la desființarea concluziilor expertizei deja făcute în cauză și în cele din urmă la o soluție de clasare
- acesta ar interveni la procurorul de caz și la procurorul ierarhic superior, (asupra cărora a lăsat să se înțeleagă că ar avea influență) astfel încât să se dispună soluția clasării, iar eventualele plângeri față de clasare să fie respinse.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 2 mai 2020, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.