Povestea lui Adrian, românul care a luptat peste un an pe frontul din Ucraina: "Atunci am înţeles că poţi să mori"

Adrian Medvedi, un român din Cernăuţi, care a luptat peste un an în prima linie a frontului pentru apărarea Ucrainei, a împărtăşit momentele de groază prin care a trecut în timpul războiului.

• Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc

Război în Ucraina. Adrian Medvedi, care a împlinit de curând vârsta de 43 de ani, a luptat la Harkov şi Kupiansk, acolo unde, mărturiseşte el, a trăit "cea mai neagră perioadă" din viaţa lui. El s-a înrolat, voluntar, în armata ucraineană încă din prima zi a războiului. Lucra la Primăria Herţa, ca şef al Secţiei de cultură, naţionalităţi şi religie, însă pe 24 februarie 2022, când fiul său i-a spus că armata Federaţiei Ruse a invadat Ucraina, a plecat direct la Comisariatul Militar şi s-a înrolat.

Povestea înrolării la începutul războiului

"Pe 24 februarie (n.r.- 2022), la ora 9.00, eram deja la Comisariatul militar cu o geantă cu câteva haine cu mine. Nu m-au putut înregistra în prima zi şi oficial sunt din 25. Principalul motiv a fost stresul din dimineaţa aceea, când a început războiul. S-a trezit fiul şi a zis că a început războiul. Nici nu îmi venea să cred. Am deschis televizorul şi am văzut ce se întâmpla în toată Ucraina şi, ca şi foarte mulţi bărbaţi din Ucraina, ne-am dus la Comisariatul Militar şi am fost uimit cât de multă lume era deja acolo", a declarat, pentru Agerpres, Adrian Medvedi.

În primele zile ale războiului, când panica se instaurase în întreaga Ucraină, el a fost trimis să apere Aeroportul Cernăuţi, unde se credea că vor ajunge, pe cale aeriană, trupele speciale ruseşti dislocate în Transnistria. Intrase în posesia unei arme şi a unei cantităţi de muniţie, cu care păzea aeroportul.

Armamentul primit în prima zi

"A doua zi am venit în unitatea militară din Cernăuţi. Vreo jumătate de zi a durat toată procedura cu acte. Controlul medical îl aveam dinainte făcut. Trebuia să merg la nişte instrucţiuni militare, ca toţi funcţionarii de stat. Procedura era foarte simplă. În decurs de trei ore am fost înrolat. Peste două am primit arma şi muniţiile şi am fost dislocaţi pe Aeroportul Cernăuţi, pentru că se aştepta un desant din Transnistria. Cea mai mare frică era să nu vină un desant pe aeroportul din Cernăuţi, ca punct strategic. Acolo am stat prima noapte pe aeroport. Era cam ger. Noi nu eram echipaţi încă. Eram în haine civile. Am primit automatul cu 900 de cartuşe, două grenade şi am ocupat poziţiile în jurul aeroportului", povesteşte militarul.

După ce lucrurile s-au liniştit în zona Cernăuţiului, Andrei Medvedi a fost trimis pe front, acolo unde se duceau adevăratele lupte. A fost urcat în maşinile militare şi transportat spre Harkov, acolo unde teritorii foarte mari se aflau sub ocupaţia ruşilor.

Primele zile pe linia frontului din Harkov

"Peste jumătate de an, am plecat din Cernăuţi în estul Ucrainei. Era pe 2 septembrie. Informaţia era că plecăm pe front, dar nu a ştiut nimeni din batalion, poate doar comandanţii, unde mergem. Am ajuns la Krivoi Rog, după care am schimbat direcţia şi am plecat spre Harkov şi atunci am înţeles că mergem să participăm la operaţiunea de eliberare a Harkovului, care a început în primele zile din septembrie. A fost urât. Era frica continuă că nu ştiam la ce să ne aşteptăm. Nu primeam niciun fel de informaţie. Executam doar ordine scurte, unde să ne deplasăm, ce să facem şi atât. A fost o perioadă neagră, dar care ne-a dat şi multe momente de gândire, de schimbare a ceea ce ştiam până atunci", a mărturisit acesta.

Ceea ce a urmat a fost un coşmar, care părea să nu se mai termine. Lupte, împuşcături, bombardamente, morţi şi răniţi.

Cele mai dificile momente

"Cele mai negre momente au fost legate de pierderea prietenilor, camarazilor, răniţi, ucişi. Au fost urâte bombardamentele. Auzi cum vine, dar nu ştii unde cade. Te pui jos şi te rogi o secundă - două, până cade obuzul, să nu îţi cadă în cap. Primul şoc a fost pe 6 sau 7 septembrie. Am intrat într-un sat care fusese eliberat cu câteva ore înainte. S-au retras trupele ruse. Am intrat acolo şi totul era minat. Un camarad a călcat pe o mină antipersonal şi şi-a pierdut piciorul chiar lângă mine. Era la o distanţă de cinci metri de mine. Acela a fost primul moment în care am înţeles că poţi să mori. Pe 7 noiembrie 2022 am fost bombardaţi, o oră şi jumătate, cu 41 de împuşcături de tun, cu calibrul de 152 milimetri, care au căzut în jurul blindajului nostru cu precizie de cinci metri între ele. Datorită unei minuni, nu a nimerit niciun în blindaj, că am fi rămas toţi acolo", spune, vizibil afectat, militarul de etnie română.

El recunoaşte că războiul lasă urme adânci în rândul combatanţilor.

"Există o stare de şoc post război. Noi fiind mai în vârstă l-am trecut mai uşor, dar cei mai tineri cred că o să aibă de suferit şi mulţi ani după încheierea războiului până îşi vor reveni la normal", susţine Adrian Medvedi.

Ce spune despre o pace cu Rusia

El nu crede în pacea imediată. Ştie că ruşii nu sunt niciodată de cuvânt şi nu îşi respectă angajamentele internaţionale. Dorinţa sa este ca armata ucraineană să lupte pentru a face faţă atacurilor Federaţiei Ruse. Este conştient că acest lucru se poate întâmpla doar dacă Ucraina va primi sprijin militar internaţional.

"Nu cred într-un acord semnat cu ruşii. Chiar dacă o să semneze o încetare a focului, nu cred că o să dureze mult timp. Ruşii nu şi-au respectat niciodată acordurile internaţionale, cu atât mai mult în timp de război. Noi sperăm într-o încetare a focului, sperăm la o eliberare a teritoriului Ucrainei, să ajungem la graniţele care au fost până în 2014, dar trebuie să fim realişti şi să ne dăm seama că este foarte greu în acest moment, cu atât mai mult că şi Vestul, din păcate, s-a obişnuit cu acest război, cu acest conflict, şi nu mai este ajutorul acela de care are nevoie armata ucraineană. Oameni sunt pe front, dar, din păcate, nu au echipamentul şi armamentul de care au nevoie pentru a lupta", a adăugat Medvedi.

Militarul din Herţa a fost nevoit să se întoarcă acasă din cauza unor probleme de sănătate. Are dureri mari de coloană vertebrală şi orice zi petrecută pe front ar fi însemnat o agravare a bolii. S-a întors ca funcţionar la Primăria Herţa, dar este oricând dispus să plece pe front pentru a-şi apăra ţara.