Antena LIVE

Curs valutar

Video

Povestea vieţii lui Alexandru Arşinel, pe scenă şi dincolo de ea. Cum vorbea despre camarada lui de suflet, Stela Popescu

Alexandru Arşinel a ieşit de pe scena vieţii, la vârsta de 83 de ani. Rămâne însă în amintirea românilor, cărora le-a adus zâmbetul pe buze în vremurile comunismului, când doar râsul ne mai rămăsese. Iată povestea vieţii lui Arşinel, pe scenă şi dincolo de ea.

De la 29.09.2022, 21:10
WhatsApp
Vezi și:

Alexandru Arșinel (interviu arhivă): Îmi aduc aminte întotdeauna de o doamnă care căuta în palmă. La care ea zice - Arșinel, vino încoace! Dă-mi palma! Și i-am dat palma, s-a uitat și a zis, trăiești exact 87 de ani. 

Ghicitoarea din poveste s-a înşelat. Alexandru Arşinel s-a stins la 83 de ani. Mai bine de 60 i-a petrecut pe scenă. 

Alexandru Arșinel (interviu arhivă): Prima dată m-am urcat pe scenă că activist, figurant eram. Și am urcat pe scena națională din Iași în 1968, după care am făcut Institutul de Teatru, adică din '67 permanent am fost pe scenă.

Cel mai mult - alături de Stela Popescu. 

Pe acelaşi subiect

Stela şi Arşinel au fost, în anii gri ai comunismului, pata de culoare din televizorul alb negru al românilor

Alexandru Arșinel (interviu arhivă): Era o perioada în care trebuia să le interpretezi la un nivel atât de bun încât să nu existe motiv să fie tăiate, pentru că era perioada în care orice șopârlă care apărea sub o formă mai vizibilă sau ostentivă era tăiată, era momentul tăit. Deci trebuia să găsești acele mijloace cu care să ajungi la public, iar publicul să înțeleagă că luai peste picior sistemul. 

Aplaudaţi în peste 30 de ţări, Stela şi Arşinel au devenit nedespărţiţi timp de aproape 40 de ani. 

Alexandru Arșinel (interviu arhivă): La un moment dat spuneam că copiii mei sunt ai ei. Noi aveam o prietenei o camaraderie extraordinară, adică nu ar fi trebuit să mire pe nimeni că puteam să dorm cu ea în aceeași cușetă. Eram efectiv doi camarazi. Chiar la un moment dat, un însoțitor de tren a venit dimineață, ne-a adus cafeaua și zice, văd că amandoua paturile sunt deranjate. În sens? Păi, zice, sunt colegi ai dumneavoastră care numai un pat îl deranjează.

În tot acest timp, acasă îl aştepta soţia. Ea a fost echilibrul şi cel mai bun lucru care i se putea întâmpla în această viaţă, spunea deseori artistul. 

Alexandru Arșinel (interviu arhivă): Vreau să spun că nu sunt mulțumit de felul în care a perceput ea. A fost prea îngăduitoare, prea ingaduitorare. Îți dai seama câți ani? 

Anii lui Alexandru Arşinel n-au însemnat doar strălucire şi spectacol. Au fost şi controverse

În 2013, când avea 70 de ani, a făcut transplant de rinchi, şi a fost acuzat că a ajuns preferenţial, în capul listei de aşteptare pe care erau 1.700 de suferinzi. Operaţia s-a încheiat cu scandal şi cu o plângere penală clasată între timp. 

În ultimii ani, actorul a suferit două operaţii pe inimă. Tot mai slăbit, a ajuns în cele din urmă într-un azil de lângă Bucureşti. 

Alexandru Arșinel (interviu arhivă): Să nu uităm că am trecut și eu pragul celor 80 de ani și n-a fost ușor. Au trecut anii, faptul că am făcut atâția ani m-a mobilizat, m-a ambiționat, să mai prind câte un an. E chinuitor să trăiești atâta, e prea mult, înțelegi? Să trăiesc atât cât încă mă mai simt bine.

Alexandru Arșinel, despre camarada lui, Stela Popescu

Alexandru Arșinel (interviu arhivă): În clipa în care m-am înhămat la o treabă cu Stela, 40 de ani lumea nu ne-a lăsat în pace. Lumea ne-a dorit în țară și pe mapamond. Am făcut peste 30 și ceva de țări cu spectacole, cu turnee, care ne-au ocupat tot timpul liber. Foarte puține concedii am avut, însă de multe ori am luat-o și pe soția mea în deplasări, Stela îl lua pe Puiu Maximilian, eram o echipă mișto.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

alexandru arsinel stela popescu actor film teatru
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025