Primăria din Tibana, jefuită ca-n filme. Hoţii au fugit cu seiful în care se aflau toţi banii comunei
Un jaf ca în filmele de acţiune a avut loc la sediul primăriei din Tibana. Hoţii au intrat pe geam, au spart un seif, după care şi-au dat seama că nu au timp să-l spargă şi pe al doilea, aşa că au fugit cu el.
De Redactia Observator la 14.01.2019, 11:31Un jaf ca în filmele de acţiune a avut loc la sediul primăriei din Tibana. Hoţii au intrat pe geam, au spart un seif, după care şi-au dat seama că nu au timp să-l spargă şi pe al doilea, aşa că au fugit cu el.
Momentan, despre suspecţi nu se ştie mare lucru, însă Poliţia a luat camerele de supraveghere şi a demarat cercetările pentru identificarea hoţilor.
Atacul a avut loc în noaptea de sâmbătă, 12 ianuarie. Au forţat un geam, au intrat în instituţiei şi au spart un seif. Al doilea seif, foarte greu, având aproape 100 de kilograme, nu a putut fi spart pe loc, aşa că hoţii au decis să-l ia cu ei.
Înainte de jaful de la primărie, a fost spartă şi biserica din localitate, însă de acolo hoţii au plecat dezamăgiţi.
În seiful care a fost furat de hoţi se aflau banii comunei, ajutoarele sociale, taxele și ipozitele colectate de la localnici, inclusiv salariile pentru angajaţi şi pentru anumite plăţi pe care primăria nu apucase să le facă.
Prejudiciul s-ar situa în jurul sumei de 160.000 de lei, informează autorităţile.