Primele imagini cu Prinţul Paul după ce a fost prins în Malta. Cum ar putea fi adus în ţară
La patru ani după ce a fugit din ţară de condamnarea în dosarul Ferma Băneasa, Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti în Malta. Era alături de soţia sa, Lia, într-un resort de lux dintr-o staţiune turistică. Reţinerea lui Paul al României vine la trei săptămâni după ce magistraţii din Franţa au decis definitiv să nu-l extrădeze dar mandatul european de arestare emis pe numele său încă mai era activ.
De Cristina Filip la 29.04.2024, 13:24Ministerul Justiţiei începe de astăzi procedura de extrădare şi va trimite documentele pentru a-l aduce pe Prinţul Paul în România, aici unde are de executat o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni de închisoare pentru fapte de corupţie, o condamnare în dosarul Ferma Băneasa. În cazul în care Prinţul Paul acceptă să colaboreze cu autorităţile din România, predarea lui se va face în regim de urgenţă.
Prinţul Paul ar putea fi adus în ţară în maxim 24 de ore de la primirea şi validarea documentelor de către autorităţile din Malta. În cazul în care acesta se opune extrădării, va începe procedura clasică, se va întruni instanţa ca să analizeze documentele, totul ar putea să dureze nu mai mult de 180 de zile, adică în maximum 3 luni ar trebui să avem o soluţie.
A doua încercare de a aduce pe Paul Lambrino în România
Este a doua încercare de a aduce pe Paul Lambrino în România unde să îşi execute pedeapsa. În urmă cu trei săptămâni, instanţa din Franţa a respins solicitarea Ministerului Justiţiei din România pe motiv că acel complet care l-a condamnat definitiv pe Paul Lambrino nu ar fi fost constituit corect, unul dintre judecători nu a depus jurământul înainte.
România a contestat această decizie, a transmis înapoi curţii franceze documente justificative însă a uitat să şi motiveze contestaţia. Astfel, Prinţul Paul a beneficiat de protecţia autorităţilor franceze. Greşeala pe care a făcut-o însă a fost că a ieşit din Franţa şi a mers în vacanţă în Malta.