Antena LIVE

Curs valutar

Video

Primele ipoteze după jaful tezaurului dacic. Cine ar fi putut să fure Coiful de la Coțofenești și cele trei brățări de aur: "A fost o comandă"

România a rămas fără patru piese de tezaur cu o valoare inestimabilă. Coiful de aur pur de la Coţofeneşti şi trei brăţări dacice au fost furate de la un muzeu Assen, Olanda. Un zid al clădirii a fost aruncat în aer, iar jaful a durat mai puţin de trei minute. Anchetatorii olandezi, ajutaţi de ofiţeri INTERPOL, încearcă acum să afle cine a dat lovitura. Există varianta ca hoţii să fi acţionat la pont, iar jaful să fi fost executat la comanda unui colecţionar. Şi Parchetul din România a deschis un dosar penal, iar preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că ţine legătura cu premierul Olandei.

De la 25.01.2025, 19:11
WhatsApp
Vezi și:

Lovitura a fost dată spre dimineață, la ora locală 03:45, la Muzeul Drents din Assen. Acolo erau expuse peste 700 de piese de la 18 muzee din România. Comori dacice emblematice, din aur și argint, cu o valoare ce nu poate fi cuantificată. Hoții, potrivit autorităților olandeze, au aruncat în aer un zid al muzeului pentru a ajunge la exponatele prețioase. Piesele erau expuse în vitrine securizate, care au fost sparte cu ajutorul baroaselor.

Tâlharii au pus mâna doar pe cele mai valoroase obiecte - coiful de aur de la Coțofenești și trei brățări dacice

"Este o zi neagră pentru Muzeul Drents și pentru Muzeul Național de Istorie a României din București. Măsurile de securitate erau în regulă, așa cum ar trebui să fie într-un muzeu, din ceea ce știm. Ei bine, totul arată acum precum un mic câmp de luptă, rămâne de văzut ce se întâmplă mai departe", a declarat Harry Tupan, directorul Muzeului Drents.

Clădirea muzeului era una nouă, cu sisteme de siguranță de ultimă generație, dar fără agenți de pază pe timpul nopții.

"Au ales calea cea mai scurtă, să intre direct în sala de expoziție. Are toate sistemele de securitate în ceea ce privește supravegherea audio, video și prin senzori. La aceste expoziții au luat măsuri speciale de întărire a securității, în sensul asigurării intrărilor și ferestrelor cu grilaje suplimentare. Muzeul era conectat la poliție", a declarat Ernest Târnoveanu, directorul Muzeului Național de Istorie.

"Să arunci în aer peretele unui muzeu... Vorbim de persoane specializate, poate foști militari, oameni cu pregătire militară care au acces la explozibil", a spus Cornel Popescu, directorul Muzeului Județean Argeș.

Jaful a durat mai puțin de trei minute, iar explozia a fost atât de puternică încât mai multe geamuri au fost spulberate, iar clădirile vecine zguduite. Tâlharii au fugit, cel mai probabil, cu o mașină. O jumătate de oră mai târziu, un apel la urgențe anunța că nu departe de muzeu un autoturism era în flăcări. Polițiștii olandezi spun că nu este exclus să fie chiar mașina pe care hoții au abandonat-o și au incendiat-o pentru a șterge urmele.

Anchetatorii lucrează la caz împreună cu INTERPOL. A fost solicitat inclusiv ajutorul localnicilor care sunt îndemnați să sune la poliție dacă știu ceva despre acest jaf.

"Toate instituțiile abilitate au fost notificate și există o colaborare transfrontalieră. Vreau să transmit o solicitare către MAE pentru a realiza o celulă de criză. Aceste obiecte au o valoare inestimabilă pentru patrimoniul nostru", a declarat Natalia Intotero, ministrul Culturii.

În urmă cu aproape 20 de ani, brățările dacice se vindeau pe piața neagră cu până la jumătate de milion de euro

"Numai pe o piață neagră pot fi valorificate altfel, poate că a fost o comandă. Pentru cineva care să le ia și să le țină acasă, într-o colecție particulară", a spus Cornel Popescu, directorul Muzeului Județean Argeș.

Ipoteza este întărită și de faptul că spargerea a avut loc în ultima zi de expoziție, înainte ca piesele să se întoarcă în România.

Coiful de la Coțofenești, furat acum, este o piesă unicat a culturii geto-dace. Experții consideră că cel mai probabil, obiectul a aparținut unui rege. Este realizat integral din aur pur masiv și are o greutate de 770 de grame. A fost descoperit în 1929 în satul Coțofenești din Prahova, de niște copii care pășteau vitele. L-au dus acasă și a fost folosit ca adăpătoare și a stat pe un coteț pentru animale câteva luni. A fost vândut unui negustor care l-a donat statului român.

"Valoarea de asigurare este confidențială, nu poate fi dezvăluită. Este foarte importantă, în orice caz", a declarat Ernest Târnoveanu.

Cel puțin la fel de valoroase precum celebrul coif sunt și cele trei brățări dacice furate

Sunt decorate cu un șarpe înaripat, cu bot de lup, asemănător unui dragon, stindard dacic redat și pe Columna lui Traian. Peste 24 de asemenea bijuterii au fost descoperite după 1990 în zona Sarmizegetusei Regia. După mulți ani de căutări, doar 13 au fost recuperate de autoritățile române. Brățările din patrimoniu ar valora peste patru milioane de euro.

Tot în Olanda, în 2012, a avut loc jaful secolului la muzeul Kunsthal din Rotterdam. Trei români au furat atunci șapte capodopere semnate de Picasso, Matisse, Gauguin și Monet. Valoarea lor se apropia de 300 de milioane de euro. Ei au fost arestați în 2013, nu înainte însă ca mama unuia dintre hoți, temându-se de gravitatea faptelor, să ardă tablourile în soba locuinței sale din Tulcea.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

muzeu olanda romania tezaur dacic spargere furt
Întrebarea zilei
Propunere: Elevii să-și aleagă materiile la școală. Credeți că asta ar crește interesul pentru învățare?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Fabrica mare din România care face angajări pe bandă rulantă. Se oferă...
Fanatik.ro
Publicat 27.01.2025
Cum să reduci costurile la cumpărături: Sfaturi practice pentru economisire
spotmedia.ro
Publicat 25.01.2025
Cât de bine îi merge Moscovei se vede noaptea. Din satelit
spotmedia.ro
Publicat 23.01.2025
Localitatea din România, unde se găsește cel mai curat aer. O zonă pitorească...
Gandul
Publicat 27.01.2025
Dezvăluirile unui celebru criminalist român despre furtul tezaurului dacic expus...
Adevărul
Publicat 27.01.2025
Nadd Hu, rupe tăcerea despre relația cu Mario Fresh: „Trebuie să vă fac o...
A1
Publicat 27.01.2025
Horoscopul zilei de 28 ianuarie 2025. Balanțele au parte de momente de liniște....
CaTine
Publicat 27.01.2025
Dana Roba, declarații șocante despre fetițele ei, „Nu voi accepta niciodată...
spynews.ro
Publicat 27.01.2025
„Minunea arhitecturală” din deșert a început să „germineze”. Imaginile...
GSP
Publicat 27.01.2025
Câți bani câștigi din depozitele bancare în 2025, dacă depui 1000 de euro....
Click.ro
Publicat 26.01.2025
Dieta surprinzătoare a primilor oameni. Ce mâncau strămoșii noștri acum...
Useit
Publicat 26.01.2025
Ce e bine să faci azi pentru a avea parte de împliniri și bunăstare. E...
Redacţia.ro
Publicat 27.01.2025
Unde s-ar afla hoții obiectelor dacice. Poliția olandeză este pe urmele lor
libertatea.ro
Publicat 26.01.2025
Kelly Clarkson a dezvăluit că și-a lansat propria casă de discuri: „Am...
ZU
Publicat 27.01.2025
Ouă umplute cu pate de ficat. Sfaturi și rețete pentru cel mai bun aperitiv
Hello taste
Publicat 27.01.2025
8 trucuri pentru a dezvolta curiozitatea copiilor
Deparinti
Publicat 27.01.2025
Shakira a făcut un anunț important despre copiii săi, după ce a ales să se...
Happy
Publicat 27.01.2025
Fiica Andreei Marin a spus adevărul despre intervențiile estetice: „Este un...
BZI
Publicat 27.01.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Există fructe care regenerează ficatul? Adevărul despre alimentația celor cu...
Medicool
Publicat 27.01.2025