Antena LIVE

Curs valutar

Procurorul General al României a anunţat când vom avea o SOLUŢIE FINALĂ în dosarul Hexi Pharma

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, astăzi, la sediul CSM,  că dosarul Hexi Pharma este în stadiul de finalizare, iar o soluție va fi dată până la sfârșitul anului sau în primele zile ale anului viitor.

De la 15.12.2016, 10:38
WhatsApp
Procurorurul General al României HEPTA

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, astăzi, la sediul CSM,  că dosarul Hexi Pharma este în stadiul de finalizare, iar o soluție va fi dată până la sfârșitul anului sau în primele zile ale anului viitor.

„Urmează un curs spre soluționare. Spre sfârșitul anului se efectuează un efort ca ele să fie soluționate. Și acest dosar este în faza de finalizare. Vom avea o soluție, probabil, până la sfârșitul anului sau în primele zile ale anului următor”, a declarat Augustin Lazăr, la sediul CSM.

În urmă cu două luni, Lazăr afirma că încă se aşteaptă rezultatul analizelor comandate la un laborator din străinătate în cazul produselor Hexi Pharma, precizând că după ce şi aceste informaţii vor fi la dosar, se vor evolua toate probele şi procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) vor emite soluţia legală în dosarul în care se fac cercetări pentru participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie face cercetări în cazul companiei Hexi Pharma pentru infracţiunea de "participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor".

Pe acelaşi subiect

Procurorii au stabilit că Hexi Pharma a produs un prejudiciu de aproximativ 51 de milioane de lei, prin vânzarea în 152 de spitale de produse biocide neconforme, începând din 2014.

Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, în vârstă de 41 de ani, a murit în 22 mai, după ce a intrat cu maşina într-un copac, pe un drum judeţean, între localităţile Corbeanca şi Buftea.

Directorul Hexi Pharma, Flori Dinu, este acuzată de procurorii PICCJ de 128 de infracţiuni de înşelăciune şi de participare improprie la zădărnicirea combaterii bolilor.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024