O profesoară din Bucureşti, căutată de preşedintele Turciei pentru extrădare, face dezvăluiri tulburătoare
O profesoară de origine turcă, de la un prestigios liceu din Bucureşti, a fost reţinută în această dimineaţă. Regimul Erdogan a acuzat-o de terorism şi a cerut extrădarea ei. Judecătorii români au respins însă cererea de la Ankara, iar tânăra poate rămâne acum liniştită în România.
De Redactia Observator la 18.12.2019, 21:20O profesoară de origine turcă, de la un prestigios liceu din Bucureşti, a fost reţinută în această dimineaţă. Regimul Erdogan a acuzat-o de terorism şi a cerut extrădarea ei. Judecătorii români au respins însă cererea de la Ankara, iar tânăra poate rămâne acum liniştită în România.
Buşra Zeynep Şen, profesor de limba engleză: Sunt foarte fericită. Aş vrea să mulţumesc autorităţilor române că nu m-au trimis înapoi, în Turcia. Acum pot merge liniştită acasă
Nu vorbeşte limba română, dar pentru Burşa, România e acasă. Este locul în care trăieşte de doi ani. Din 2017 predă limba engleză la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti.
Iar de anul trecut este căsătorită cu un român, profesor la acelaşi liceu. Viaţa liniştită de la Bucureşti i-a fost dată peste cap atunci când autorităţile de la Ankara au acuzat-o de terorism şi au cerut extrădarea ei în Turcia.
Buşra Zeynep Şen, profesor de limba engleză: Ei cred că sunt o criminală. Dacă mă întorc în Turcia, voi intra în închisoare. Nu voi putea ajunge în faţa unui judecător. M-ar duce direct la închisoare. Nu mi s-ar respecta drepturile. Aş putea fi torturată pentru a oferi nume sau pentru a recunoaşte crime pe care nu le-am comis
Regimul Erdogan îi reproşează că a avut întâlniri secrete într-un apartament, că a comunicat printr-o aplicaţie de mesagerie şi că a donat bani unei organizaţii caritabile, susţine ea.
Nicoleta Cristea, avocat: Motivele invocate de autorităţile turce nu sunt nişte motive care să aibă un suport legal. Inclusiv procurorul de şedinţă a solicitat respingerea cererii de extrădare
"Singura vină a tinerei profesoare de engleză este aceea că tatăl său a fost președintele Școlilor Orizont din Republica Moldova, iar autoritățile de la Ankara continuă să îl vâneze pe acesta", spun colegii profesoarei.
Vânate sunt sute de persoane şi în Turcia unde, în ultimele două zile, au fost emise mandate de reţinere pe bandă rulantă, pentru presupuse legături cu clericul Fethullah Gulen, inamicul lui Erdogan.