Profesorul de sport acuzat că a batjocorit o elevă de 15 ani, la Botoşani, a fost arestat
Profesorul de sport acuzat că a batjocorit o elevă de 15 ani, la Botoşani, a fost reţinut şi va fi dus la mandat cu propunere de arestare preventivă.
De Redactia Observator la 20.09.2018, 12:51Profesorul de sport acuzat că a batjocorit o elevă de 15 ani, la Botoşani, a fost reţinut şi va fi dus la mandat cu propunere de arestare preventivă.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au dispus miercuri reţinerea pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 de ore faţă de bărbatul de 49 de ani, din municipiul Botoşani, profesor la Liceul Sportiv, acesta fiind cercetat pentru comiterea infracţiunii de viol.
În urma probatoriului administrat a rezultat faptul că la data de 3 septembrie 2018 acesta a întreţinut un raport sexual normal cu o minoră de 15 ani, prin constrângerea fizică şi morală a acesteia.
Poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, sub aspectul comiterii infracţiunii de viol iar în cursul zilei de astăzi bărbatul va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.