Protest al angajaţilor Caselor Judeţene de Pensii din ţară, faţă de salariile mici. Sunt nemulţumiţi de discriminarea dintre funcţionarii publici
Angajaţii mai multor Case de Pensii Judeţene din ţară au protestat joi în faţa instituţiilor, nemulţumiri de salariile mici şi de disriminarea salarială dintre funcţionarii publici ai altor ministere.
De Redactia Observator la 26.10.2023, 11:51În Alba, un protest spontan a avut loc, joi dimineaţă, la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Alba, fără a fi afectată activitatea cu publicul. Mai mulţi funcţionari ai CJP Alba au ieşit în faţa sediului instituţiei, solicitând egalizarea salariilor cu cele ale angajaţilor din Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). Egalizare salarii cu CNPP", "Protest spontan CJP Alba", "La muncă egală salarii egale" şi "Munca să ne fie apreciată şi corect remunerată" au fost mesajele transmise de către protestatari. Oamenii au subliniat că nu mai acceptă să fie discriminaţi şi că vor egalizarea salariilor cu cele ale colegilor din CNPP, fiind vorba de condiţii de muncă similare. În Dolj, angajaţii au purtat pancarte pe care scria "Fără discriminare în salarizarea funcţionarilor publici", "Munca să ne fie apreciată".
Ce revendicări au angajaţii
"Analizând salariile celorlalţi funcţionari publici cu aceeaşi încadrare, din cadrul altor ministere, se poate observa că în prezent ceilalţi beneficiază de salarii nete cu mult mai mari decât ale celor din Ministerul Muncii - casele teritoriale de pensii, salarii stabilite în baza aceleiaşi legi, respectiv Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. S-a ajuns la această situaţie, respectiv salarii mai mari cu 1.000 lei - 3.000 lei net, pe considerentul că celelalte ministere au obţinut prin hotărâri de guvern sau ordine de ministru asimilarea salariilor la nivel central, de minister sau agenţie după caz (Ministrul Finanţelor, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale etc)", se precizează într-un comunicat al angajaţilor caselor judeţene de pensii.
La nivel local, adaugă aceştia, chiar şi cei din administraţia locală sau judeţeană au salarii net superioare, în condiţiile în care deţin tot calitatea de funcţionari publici. Iar prin adoptarea unei legi în acest sens, s-ar respecta principiile legii salarizării, respectiv: principiul nediscriminării, principiul egalităţii şi principiul importanţei sociale a muncii şi nu ar mai fi încălcat principiul prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin.2 din OUG nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, susţin angajaţii.
"Pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/ indemnizaţiei de încadrare trebuie să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Arătăm că nu toţi bugetarii au salarii nesimţite, drepturile noastre salariale fiind nemodificate de aproximativ 7 ani, iar în curând vom ajunge să primim salarii la nivelul salariului minim brut pe economie, acesta fiind anual majorat, iar ale noastre rămânând nemodificate. Nu dorim decât salarii decente, în raport cu munca pe care o depunem. Există un sentiment de profundă nemulţumire, generat de salariu nemotivant, creşterea volumului de muncă, imposibilitatea recompensării muncii peste durata programului normal de lucru, practic nerecunoaşterea importanţei muncii noastre şi a nivelului de specializare (dobândit în ani de zile)", se arată în comunicat.