Antena LIVE

Curs valutar

Video

Protest la o şcoală din Braşov. Elev de 11 ani, lovit mortal de camion, din cauza drumului de coşmar: "Să nu se mai întâmple o tragedie"

Scandal în comuna Cristian din judeţul Braşov. Sute de părinţi sunt decişi să protesteze pentru a atrage atenția asupra pericolului în care se află copiii lor atunci când merg la școală. În zona instituţiei sunt curbe periculoase, fără vizibilitate, iar singura trecere de pietoni aflată în zonă este aproape ștearsă. Săptămâna trecută un copil de 11 ani a murit, după ce a fost lovit de un camion, în apropierea şcolii. 

De la 18.09.2024, 07:46
WhatsApp
Vezi și:

Drumul către şcoală a devenit un coşmar pentru părinţi. Pericolul îi pândeşte pe cei mici la orice pas. "Îmi este frică să nu se mai întâmple o tragedie. 2019 A fost făcută prima solicitare, depusă. Din păcate am rămas la stadiu de promisiuni", declară Alexandru Iacob, părinte.

"Nu ai curajul sa-ţi laşi copiii la scoala. Trebuia razgandită sistematizarea circulaţiei în zona şcolilor", spune şi Gheorghe Morean, părinte. "Trebuie să ţinem cont că sunt copii. Nici ei nu sunt foarte atenţi, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să luăm cele mai drastice măsuri, sa ne gândim la cele mai mari riscuri", explică Cristina Muscoiu, părinte.

"Întotdeauna siguranţa elevilor este pe primul loc. S-a vorbit pe această temă, ca au loc tot felul de activităţi în comun de prevenţie", declară Camelia Enache, director Şcoala Gimnazială Cristian.

Părinții spun că au început demersuri încă din 2019

Părinții spun că au început demersuri încă din 2019 pentru a atrage atenția autorităților asupra acestui pericol. "Există niste analize ale comisiei de circulaţie, sunt nişte demersuri ale părinţilor", spune Gicu Cojocaru, primar Cristian. 

Cu o săptămână în urmă, un copil de 11 ani a murit, pe drumul spre școală, lovit de camion, într-o curbă deosebit de periculoasă.  Până măsurile nu vor fi doar pe hârtie, părinții sunt deciși să iasă în stradă. Au inițiat și o petiție online, în care cer autorităților să ia de urgență măsuri. Petiția a adunat peste 700 de semnături.

Claudiu Loghin

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune. ...

brasov protest parinti elevi
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în ciorba falsă de burtă ca să aibă un gust deosebit. Ingredientul...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
De ce nu ar trebui să-ți faci patul imediat după ce te-ai trezit, dimineața
spotmedia.ro
Publicat 19.11.2024
Meteorologii Accuweather au anunțat prognoza pentru zilele alegerilor 2024. Cum...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Pe cine vede Crin Antonescu în turul 2 pentru președinție și cine va fi la...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului 2024. Ce tradiții, obiceiuri și...
A1
Publicat 20.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Ce au putut să scrie kosovarii după ce UEFA a dat decizia în cazul meciului...
Redacţia.ro
Publicat 20.11.2024
Unde s-ar fi ascuns milionarul Dorel Tamaș, care a scăpat prin prescriere. El a...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024