Antena LIVE

Protestele polițiștilor continuă în toată țara, nemulţumiţi de îngheţarea salariilor

Nemulţumiţi de îngheţarea salariilor din aparatul bugetar, poliţiştii au ieşit din nou în stradă, în mai multe oraşe din ţară. Alături de ei, la una dintre manifestaţii au participat şi grefierii, dar şi poliţiştii din penitenciare.

De la 28.01.2021, 09:42

Timp de două ore, cât a durat protestul din faţa Prefecturii Maramureş, poliţiştii au suflat întruna din goarne, nemulţumiţi de decizia Guvernului de a îngheţa salariile din aparatul bugetar. Odată cu această decizie, susţin protestatarii, au fost blocate inclusiv nişte sume restante care trebuiau achitate poliţiştilor etapizat. 

Protestatarii au explicat că nu îşi doresc măriri salariale, ci doar aplicarea corectă a legii de salarizare pentru toate categoriile de bugetari. 

Ionuţ Pop, lider sindicat: Personalul medical a fost aşezat pe grila din 2020 începând cu anul 2018, cadrele didactice au recuperat din diferenţe aproximativ 90 la sută, personalul din sistemul de ordine publică siguranţă naţională a recuperat până în prezent în proporţie de 45 la sută diferenţa dintre anul 2018 şi anul 2020. 

În plus, protestatarii au spus că pe parcursul anului 2020 au lucrat mii de ore suplimentare şi au îndeplinit dispoziţii care nu se regăseau în fişele posturilor poliţiştilor. 

Şi la Galaţi, poliţiştii au protestat în stradă, nemulţumiţi de legea salarizării.

Ciprian Paul Bujor, preşedinte filială sindicat: Nu înţelegem de ce unii sunt puşi în grila maximă, conform legii de 3 ani, şi noi, când ne aşteptăm şi noi tranşa noastră, de 25 la sută, nu mai sunt bani. Domne, să ne pună şi pe noi în grila maximă şi dacă e să taie, să taie la toată lumea. Nu doar sistemul de apărare şi ordine publică. Întotdeauna noi am fost sacrificaţi. 

Potrivit unui lider de sindicat, din data de 11 ianuarie, de când poliţiştii au refuzat să mai dea amenzi, cuantumul sancţiunilor a scăzut cu 70 la sută, la nivel naţional. 

Ți-a plăcut acest articol?

observator06 politist protest social
Întrebarea zilei
Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

În vacanţă, în ţară

În vacanţă, în străinătate

Acasă, cu familia

Cu prietenii

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
I se spune “a doua Coreea de Nord”. Țara aflată sub sărăcie și dictatură...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Locul din România unde se găsește cea mai pură apă. Se află la trei ore de...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Orașul din România în care este cel mai frig. Meteorologii Accuweather anunță...
Gandul
Publicat 05.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Cum găsești iPhone-ul pierdut, chiar dacă e închis. Trucul simplu la care...
Useit
Publicat 05.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024