Antena LIVE

Curs valutar

Două mămici au murit strivite sub remorca unui tractor, în Sibiu. Raluca şi Elena au lăsat în urmă patru copii

Neneorocire mare la Slimnic, în Sibiu, acolo două mămici sunt plânse acum de cei patru copilaşi ai lor. Raluca şi Elena au murit într-un accident groaznic, după ce remorca unui tractor s-a răsturnat peste ele.

De la 25.09.2019, 16:09
WhatsApp
Galerie (2)
Două mămici au murit strivite de remorca unui tractor, în Sibiu. Raluca şi Elena au lăsat în urmă patru copii oradesibiu.ro / sibiu100.ro

Neneorocire mare la Slimnic, în Sibiu, acolo două mămici sunt plânse acum de cei patru copilaşi ai lor. Raluca şi Elena au murit într-un accident groaznic, după ce remorca unui tractor s-a răsturnat peste ele.

Marți seara, un accident teribil a avut loc pe drumul de legătură dintre Slimnic și Mândra. Din cauza unei defecţiuni, remorca unui tractor s-a răsturnat şi le-a prins sub ea pe cele două tinere, dar şi o minoră în vârstă de 14 ani. 

În urma accidentului, Elena, în vârstă de 42 de ani a murit pe loc, iar Raluca, de 22 de ani, a fost transportată în stare critică la spital. 

Din păcate, după o oră în care medicii de la Urgențe au încercat să îi salveze viața, inima tinerei a cedat. 

Pe acelaşi subiect

"Pacienta a ajuns în stare foarte gravă, cu numeroase traumatisme severe- ruptură de splină, fracturi costale, traumatism toracic și abdominal, pneumotorax(sânge în plămâni). A făcut stop cardio-respirator care nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare", a declarat pentru Ora de Sibiu purtătorul de cuvânt al spitalului Județean.

Cea de-a treia victimă, fata de 14 ani, a fost rănită la mână.

Brațul remorcii s-a desprins

În urma cercetărilor de la fața locului, polițiștii au stabilit cum anume s-a petrecut nenorocirea.

Se pare că tractorul se deplasa dinspre zona denumită popular „Dealul Păduchelui”, înspre DJ107B, tractând trei remorci încărcate cu cartofi, iar deasupra cartofilor, în prima remorcă, se aflau 3 persoane de sex feminin, și anume cele două femei decedate, de 22 și 43 de ani, și minora de 14 ani.

În timp ce cobora dealul, sistemul de asigurare al primei remorci s-a rupt, astfel că brațul sistemului s-a agățat de roata din spate a tractorului care s-a răsturnat, după care, din cauza încărcăturii, s-a răsturnat și remorca. Cele trei persoane ce se aflau în remorcă au fost prinse sub aceasta.

Patru copilaşi au rămas fără mame, după tragedia de la Slimnic

Raluca şi Elena aveau câte doi copilaşi.

Raluca Isdrăilă avea o fetiță de câţiva anişori și un băiețel de aproximativ 8 luni.

Elena era mama unei fete şi a unui băiat, de aproximativ 12 ani. 

Aceasta din urmă a murit pe loc, fiind prinsă sub remorca încărcată cu cartofi. 

Primarul din Slimnic, Ioan Șurean, a declarat pentru Ora de Sibiu că Elena provenea dintr-o familie necăjită, cu o situație materială nu tocmai bună, motiv pentru care Primăria va dona o sumă de bani celor rămași în urmă.

Veronica Micu

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...

Întrebarea zilei
Aţi avut vreodată probleme medicale după ce aţi cumpărat haine de la second hand?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Alimentul delicios dar care afectează creierul. E considerat unul dintre cele mai...
Fanatik.ro
Publicat 23.09.2024
Cum s-a pregătit un mare oraș din Europa pentru inundații care lovesc o dată...
spotmedia.ro
Publicat 23.09.2024
Gropile uriașe apărute în Siberia au înghițit un bărbat cu tot cu tractor....
Gandul
Publicat 23.09.2024
Imagini înfricoșătoare. Cum ar arăta un atac nuclear asupra celui mai mare...
Adevărul
Publicat 23.09.2024
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore...
A1
Publicat 21.09.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Horoscopul zilei de 24 septembrie 2024. Taurii trebuie să fie atenți la...
CaTine
Publicat 23.09.2024
Fiul lui Dan Capatos, Andrei, carieră de succes în tenis, încă de la o...
spynews.ro
Publicat 23.09.2024
Viața în România a unui străin aflat la 11.000 km distanță de casă. Ce a...
GSP
Publicat 21.09.2024
Unul dintre cei mai importanți poeți a tuturor timpurilor și-a pierdut mințile...
Click.ro
Publicat 23.09.2024
Cum a furat un bărbat 100 de milioane de dolari de la Facebook și Google. A...
Useit
Publicat 23.09.2024
Se schimba data PASTELUI? Crestinatatea se pregateste pentru un moment istoric
Redacţia.ro
Publicat 23.09.2024
Ipocrizia sancțiunilor: România, SUA și Olanda sunt statele care importă cel...
libertatea.ro
Publicat 23.09.2024
Jungkook a lansat documentarul „Jung Kook: I Am Still”. Pelicula urmărește...
ZU
Publicat 23.09.2024
Biscuiți din fulgi de cereale cu ciocolată, pentru micul dejun
Hello taste
Publicat 23.09.2024
Somnambulismul la copii: Iată cum să îți dai seama și ce să faci
Deparinti
Publicat 23.09.2024
Klaus Iohannis, de râsul opoziției: „A ajuns să se milogească de...
ziare.com
Publicat 23.09.2024
Bárbara Mori și Fernando Rovzar s-au căsătorit în secret. Actrița din Rubi...
Happy
Publicat 23.09.2024
Medicamente interzise la volan. Pastile care îți pot afecta capacitatea de a...
Medicool
Publicat 23.09.2024
"Spun de trei ani! Asta e problema la Rapid". Daniel Pancu a intervenit şi a...
orangesport.ro
Publicat 19.09.2024