Trei răniţi în urma a două accidente grave produse în mai puţin de 30 de minute, în Arad
Două accidente grave s-au produs în judeţul Arad, joi, în mai puţin de 30 de minute, pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad lucrând la foc continuu pentru salvarea victimelor.
De Cristi Ioniţă la 28.11.2019, 17:10Două accidente grave s-au produs în judeţul Arad, joi, în mai puţin de 30 de minute, pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad lucrând la foc continuu pentru salvarea victimelor.
Primul accident s-a produs în zona localităţii Bătuţa, o maşină în care se aflau două persoane răsturnându-se de mai multe ori în afara carosabilului.
Au intervenit pompierii de la Bârzava, cu un echipaj de descarcerare, şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean trimisă de la Săvârşin.
Şoferul şi o femeie de 70 de ani au fost extraşi dintre fiarele contorsionate. Bărbatul a primit îngrijiri medicale la faţa locului, însă a refuzat spitalizarea.
Femeia a fost transportată de urgenţă la spital, după ce a fost preluată de un elicopter SMURD.
Un alt accident de circulaţie s-a produs între localităţile Sintea Mică şi Zărand. Un tânăr de 20 de ani a pierdut controlul volanului şi s-a izbit violent cu maşina de un camion.
Aici au intervenit pompierii din Ineu, cu un echipaj de descarcerare. Tânărul a fost extras cu greu dintre fiarele contorsionate, predat medicilor de la o ambulanţă a Serviciului Judeţean şi transportat în stare gravă la spital.