Antena LIVE

Curs valutar

REACŢIA ministrului Educaţiei, Mircea Dumitru, la acuzaţia că ar fi colaborat cu Securitatea

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a respins categoric acuzaţiile că ar fi fost colaborator al Securităţii, declarând că a fost verificat de CNSAS, în urmă cu mai mulţi ani, iar verdictul a fost că nu a colaborat şi nu a făcut poliţie politică.

De la 04.10.2016, 14:22
WhatsApp

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a respins categoric acuzaţiile că ar fi fost colaborator al Securităţii, declarând că a fost verificat de CNSAS, în urmă cu mai mulţi ani, iar verdictul a fost că nu a colaborat şi nu a făcut poliţie politică.

"Nu am făcut poliţie politică şi nu am colaborat cu Securitatea. Am şi o adeverinţă eliberată de CNSAS cu mai mulţi ani în urmă, atunci când eu la universitate am fost prorector şi rector şi eram obligat de procedurile noastre să obţin această adeverinţă din partea CNSAS", a declarat Mircea Dumitru.

Întrebat dacă are cunoştinţă despre un demers al CNSAS de verificare a dosarului său, Dumitru a răspuns negativ: ”Am aflat din presă, deci nu aveam niciun fel de cunoştinţă în sensul acesta”.

”Informaţia aceasta este complet falsă, este şi calomnioasă şi am această adeverinţă eliberată de CNSAS după ce CNSAS primise toate arhivele de la Securitate”, a spus Dumitru, care a precizat că îşi va apăra reputaţia şi va repune ”adevărul în drepturile sale”.

El a mai spus că după ce i s-a va încheia mandatul de ministru îşi va continua activitatea de profesor la universitate.

Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei, a semnat un angajament cu Securitatea, pe când era student la Filosofie, în anul 1980, primind numele de cod "Negulescu“, scrie Adevărul. Reprezentanţii CNSAS au confirmat marţi pentru News.ro doar că au loc verificări ale miniştrilor Cabinetului Cioloş.

Angajamentul cu Securitatea a fost semnat la 23 octombrie 1980, pe când Mircea Dumitru era student la Facultatea de Filosofie şi Istorie din Universitatea Bucureşti. Conform unor surse CNSAS, sub numele de cod "Negulescu“, Mircea Dumitru dădea relaţii despre studenţii români şi străini.

Purtătorul de cuvânt al CNSAS Anca Median a declarat pentur News.ro că sunt în curs de verificare declaraţiile membrilor Guvernului Cioloş privind colaborarea cu Securitatea, însă în niciuna dintre acestea nu s-a ajuns la o concluzie finală. Anca Mediana a precizat că verificările au început după numirea membrilor Guvernului Cioloş, însă procesul este de durată pentru că "trebuie parcurs pas cu pas". Ea a spus că la momentul finalizării verificărilor vor fi făcute publice toate informaţiile.

Născut în 14 iulie 1960, Mircea Dumitru a fost rector al Universităţii Bucureşti şi ocupă postul de ministru al Educaţiei din luna iulie.

Sursa: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

mircea dumitru securitate
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Stațiunea ascunsă, de lângă Valea Prahovei, pe care prea puțini români o...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Cum vede diaspora anul electoral din Europa și alegerea lui Trump. „Extrema...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Grevă pornită de un robot. Cum a convins mașinăria alți 12 roboți să își...
Useit
Publicat 22.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
SUA au o nouă armă care ar putea zdrobi armata lui Putin, dar ar fi mai puțin...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024