Antena LIVE

Curs valutar

Regina-mamă Elena, repatriată vineri. Sicriul va fi depus la Curtea de Argeș

Regina-mamă Elena, mama Regelui Mihai, e repatriată vineri, pe 18 octombrie, în România. Evenimentul e marcat cu o serie de ceremonii solemne, care se desfășoară de la Aeroportul Otopeni, până la Curtea de Argeș.

De la 16.10.2019, 01:33
WhatsApp
Regina-mamă Elena e repatriată în România, iar sicriul va fi depus în Noua Catedrală de la Curtea de Argeș Face to Face via Hepta

Regina-mamă Elena, mama Regelui Mihai, e repatriată vineri, pe 18 octombrie, în România. Evenimentul e marcat cu o serie de ceremonii solemne, care se desfășoară de la Aeroportul Otopeni, până la Curtea de Argeș.

Sicriul cu trupul Reginei-mamă Elena va fi adus vineri dimineață pe Aeroportul Otopeni, unde va avea loc un ceremonial militar și religios, la care însă nu are acces publicul. Vor fi prezenți Majestatea Sa Margareta și membri ai Familiei Regale, reprezentanți ai instituțiilor Statului, ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Armatei României, ai Corpului Diplomatic și ai altor confesiuni și religii din România, se afirmă într-un comunicat al Familiei Regale.

Programul ceremoniilor de vineri

- ora 11.00: aducerea sicriului pe Aeroportul Otopeni, unde sunt oficiate ceremonii militare și religioase

- ora 11.45: cortegiul funerar pleacă de pe Aeroportul Internațional către Palatul Elisabeta

- orele 12.00 - 12.45: sicriul Reginei Elena e depus în Sala Regilor de la Palatul Elisabeta, iar la catafalc se vor reculege membrii Familiei Regale. Publicul are acces în fața Palatului Elisabeta,

- orele 12.45: cortegiul funerar pleacă spre Curtea de Argeș. Nu se va opri în cursul călătoriei, dar va încetini în localități, transmite Familia Regală.

- ora 13.00: convoiul ajunge la Chitila

- ora 13.45: cortegiul funerar trece prin Titu

- ora 14.10: se ajunge în Găești

- ora 14.40: convoiul cu sicriul Reginei Elisabeta intră în Topoloveni

- ora 15.05: cortegiul intră în Pitești și se îndreaptă spre centrul orașului

- ora 16.00: cortegiul intră în Curtea de Argeș, destinația finală

În comunicat, Familia Regală precizează că Majestatea Sa Margareta și-a dorit ca, în mod simbolic, plecarea către Curtea de Argeș să fie de la Palatul Elisabeta, de unde, în decembrie 1947, Regele Mihai și mama sa au fost forțați de comuniști să plece. "Se închide astfel un cerc al istoriei, deschis dureros acum 71 de ani", a mai spus Familia Regală.

Regina Mamă Elena a murit în 1982 la Lausanne, în Elveția. În urma repatrierii, va fi înmormântată alături de fiul său, Regele Mihai. Slujba de înmormântare va fi oficiată sâmbătă, la ora 12.00, în Noua Catedrală din Curtea de Argeș.

Cristian Toteştean
curtea de arges regele mihai regina elena romania
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025