Regulile de protecție sanitară ce trebuie respectate în derularea campaniei electorale
În ședința de Guvern a fost adoptată Hotărârea de Guvern prin care sunt stabilite regulile de protecție sanitară ce trebuie respectate în derularea campaniei electorale, pentru reducerea riscului răspândirii noului tip de coronavirus (COVID – 19).
De Cristian Ionescu la 28.08.2020, 00:44- Regulile pentru campania electorată au fost publicate de autorități
- Masca trebuie purtată pe tot parcusul activităților
Documentul prevede că purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru candidații și echipele de campanie în timpul evenimentelor/întrunirilor/acțiunilor aferente campaniei electorale.
De asemenea, pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 sunt interzise organizarea și
desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații
deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive se recomandă:
- purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții la
evenimente/întruniri;
- efectuarea triajului observațional și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele
care intră/sosesc în spațiul în care se desfășoară evenimentele/întrunirile;
- menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanții la evenimente/întruniri,
inclusiv cele desfășurate pe stradă sau din ușă în ușă;
- afișarea regulilor de acces și de protecție individuală în locuri vizibile în spațiile în care se
desfășoară evenimentele/întrunirile;
- limitarea numărului participanților la maximum 50, în cazul evenimentelor/întrunirilor
desfășurate în spațiu închis și a duratei acestora la maximum 2 ore;
- limitarea numărului participanților la maximum 100, delimitarea prin semne vizibile a
perimetrului și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană, în cazul
evenimentelor/întrunirilor desfășurate în aer liber;
- limitarea numărului persoanelor care se deplasează în grup sau formează un grup la maximum 6,
în cazul acțiunilor desfășurate pe stradă;
- limitarea numărului persoanelor care compun echipele la maximum 2, în cazul acțiunilor din ușă
în ușă;
- dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie materialele de propagandă electorală, înaintea
începerii acțiunii;
- aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea
răspândirii virusului SARS-COV-2.”