Remember! Ciprian Porumbescu, eroul naţional al baladei româneşti

Muzica lui te răscoleşte, doina te face mândru că eşti român, iar balada lui este pur tradiţională! Astăzi, îl sărbătorim pe eroul cu vioara fermecată

• Prima reacție a lui Trump după războiul comercial care a lovit economia globală: "Cred că merge foarte bine. Țara va exploda"

Muzica lui te răscoleşte, doina te face mândru că eşti român, iar balada lui este pur tradiţională! Astăzi, îl sărbătorim pe eroul cu vioara fermecată

Ciprian Porumbescu se naşte la 14 octombrie 1853, la Şipotele Sucevei, într-o casă modestă de ţară, ca fiu al Emiliei şi al preotului Iraclie Golembiovski. Viitorul compozitor va utiliza la început numele de Golembiovski, apoi, pentru o perioadă Golembiovski-Porumbescu şi mai apoi, Porumbescu.

Din cauza sărăciei nu s-a putut bucura de o formare muzicală continuă şi completă...

Din casa copilăriei, în care tatăl i-a insuflat credinţa şi patriotismul "cu asupra de măsură", Ciprian a pornit pe propriul drum. Firav şi bolnăvicios, dar mereu plin de lumină şi de un dor de viaţă pe care numai cei sortiţi de timpuriu morţii îl pot avea, tânărul s-a avântat cu disperare în propria existenţă. Şi a început să studieze, să compună, să cânte resimţind parcă la fiecare pas sentimentul că trebuie să păcălească timpul.

A început studiul muzicii la Suceava şi Cernăuţi, unde conduce corul Societăţii Culturale "Arboroasa". În anul 1871, la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, la festivităţi, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Teclu şi alţii, participă şi tânărul Ciprian Porumbescu, uimind asistenţa cu minunatul său cântec de vioară.

Apoi, cu ocazia unei burse, îşi continuă studiile la "Konservatorium fur Musik" din Viena, unde dirijează corul Societăţii Studenţeşti "România Jună". Aici va scoate, în anul 1880, colecţia de douăzeci de piese corale şi cântece la unison, reunite în "Colecţiune de cântece sociale pentru studenţii români" ( "Cântecul gintei latine", Cântecul tricolorului", "Imnul unirii - Pe-al nostru steag"), prima lucrare de acest gen din literatura noastră.

O iubire neîmplinită...

Între 1873 şi 1877, Ciprian Porumbescu a urmat cursurile Institutului Teologic Ortodox din Cernăuţi. Muncea mult, studia mult, iar singurele perioade de odihnă erau vacanţele petrecute vara la Stupca. Într-una din aceste luni, Ciprian a cunoscut-o pe Berta Gordon, fata pastorului evanghelic din Ilişeşti, de care s-a îndrăgostit. Înaltă şi subţire, Berta avea să fie şi ea parte la destinul de erou romantic pentru care s-a născut Ciprian, căci povestea lor de iubire a rămas neîmplinită.

Familiile lor, de confesiuni diferite, nu au permis căsătoria, iar tatăl Bertei a încercat în permanenţă să-i îndepărteze pe cei doi tineri unul de altul, trimiţându-şi fata în străinătate. "Numai ea singură îmi poate da curajul şi puterea de a răbda mai departe şi a duce munca începută la bun sfârşit", scria Ciprian despre Berta, iar ea răspundea:

"Cât de rău îmi pare că nu pot sta faţă în faţă cu acela căruia toată viaţa mea aşi dori să-i fiu cu inimă deschisă...

Succesul vine mai repede decât s-ar fi aşteptat!

După această perioadă, urmează cea mai frumoasă etapă a vieţii sale artistice. La 11 martie 1882 are loc premiera operei sale "Crai nou", piesă în două acte scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri. Succesul imens impune reluarea spectacolului în 12 şi 23 martie, pe aceeaşi scenă. În acelaşi an, opereta este montată şi la Oraviţa.

"Şi astăzi, astăzi am ajuns să-mi văd dorinţa împlinită, mi-am văzut visul cu ochii, am avut aplauzele frenetice pentru opul meu, am auzit chemând sute de voci, pline de entuziasm, numele meu, m-am văzut ridicat, lăudat, măgulit, laureat. Ce să mai zic, ce să mai aştept de la viaţa mea, de la viitorul meu? Puteam să am şi să mă aştept la o răsplată a studiilor şi ostenelilor mele până acum, mai mare decât am aflat-o acuma? Numele meu este întemeiat, viitorul meu îmi luce cu culorile cele mai vii înaintea ochilor...", îi scria Ciprian tatălui său după premiera operetei "Crai Nou" de la Braşov, intuind parcă ceea ce n-a vrut să accepte niciodată cu adevărat, şi anume că viaţa lui, viitorul lui se apropiau de sfârşit înainte să înceapă.

Închisoarea, cea mai bună muză!

Era la Stupca, în casa copilăriei, când a fost arestat, şi cânta la vioară. Afară ploua mărunt, ploaie de toamnă, în luna lui octombrie. L-au urcat într-o căruţă şi l-au dus până la Cernăuţi, iar apa rece i-a pătruns prin haine. I-au dat voie să-şi ia cu el vioara şi o gramatică a limbii franceze. Temniţa s-a transformat însă pentru el în drum sigur spre mormânt. Pereţii reci şi mâncarea proastă i-au furat încă ani buni din viaţă. Tuberculoză s-a agravat iremediabil.

Aici, însă, a scris piesele sale cele mai bune. Printre lucrările sale se numără "Rapsodia română pentru orchestră", "Serenadă", "la malurile Prutului", "Altarul Mănăstirii Putna", "Inimă de român", "Gaudeamus Igitur", "Odă ostaşilor români" şi altele.

Rămâne de aici, din închisoarea unde a stat cu deţinuţi de drept comun, frumuseţea unui episod cu seninătăţi aproape biblice. Unul dintre colegii de celulă, ascultându-l cântând o doină, a izbucnit în plâns... După 11 săptămâni cei cinci membri ai societăţii Arboroasa au fost achitaţi în urma unui proces care a durat trei zile.

A ieşit din temniţă cu moartea în piept!

Anii care vor urmă sunt furtunoşi şi timpul aleargă pe lângă el. Se întoarce la Universitate la Cernăuţi şi apoi, cu mare greutate, pleacă să-şi împlinească visul şi să-şi continue studiile la Viena. De la Viena se întoarce la Braşov ca profesor de muzică la Gimnaziul mare românesc şi se angajează şi ca dirijor la Biserica Sf. Nicolae din Scheii Braşovului, loc mult prea rece şi înfrigurat pentru el.

Mult prea devreme, la doar 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoză, se stinge din viaţă, în casa de la Stupca, sat numit azi Ciprian Porumbescu în onoarea marelui compozitor, sub ochii tatălui său şi ai surorii sale, Marioara, la 6 iulie 1883...