Antena LIVE

Nunți, botezuri și înmormântări restricționate la 8 persoane. Slujbele religioase, transmise online

Ordonanța militară împotriva răspândirii coronavirusului, adoptată sâmbătă, anunță noi restricții și pentru biserică. Documentul prevede măsuri stricte pentru organizarea nunților, botezurilor sau înmormântărilor.

De la 22.03.2020, 10:23
Nunți, botezuri și înmormântări restricționate la 8 persoane. Slujbele religioase, transmise online Hepta

Ordonanța militară împotriva răspândirii coronavirusului, adoptată sâmbătă, anunță noi restricții și pentru biserică. Documentul prevede măsuri stricte pentru organizarea nunților, botezurilor sau înmormântărilor.

Astfel, potrivit ordonanței militare, actele religioase pot fi oficiate de preoți doar dacă la ele participă cel mult 8 persoane.

De asemenea, preoții pot împărtășii credincioșii bolnavi la domiciliul acestora.

Redăm mai jos textul articolului care prevede restricțiile pentru biserică:

Art. 9. – (1) Ordonanța militară nr.1/2020 privind unele măsuri de primă urgență, care privesc aglomerările de persoane și circulația transfrontalieră a unor bunuri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.219 din 18 martie 2020, se completează după cum urmează:

1. La articolul 2 se introduc două noi alineate, alin.(2) și (3), cu următorul cuprins:

„(2) Se pot oficia slujbe în lăcașurile de cult, de către slujitorii bisericești/religioși, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online.

(3) Se pot oficia acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), la care pot participa maximum 8 persoane, cât și împărtășirea credincioșilor bolnavi la domiciliul acestora”.

Ți-a plăcut acest articol?

coronavirus ordonanta militara
Întrebarea zilei
Aţi găsit produse alterate printre cumpărăturile pentru 1 Mai?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul japonezilor pentru o memorie longevivă. Fructul banal pe care aceștia...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Orașul care pare desprins din basme. Este locul ideal pentru cei care vor să se...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Catastrofa care a contribuit la căderea civilizației mayașe – studiu
spotmedia.ro
Publicat 29.04.2024
Prognoza ACCUWEATHER. Meteorologii au revizuit anunțul despre cum va fi vremea de...
Gandul
Publicat 30.04.2024
România, o țară cu 12 clase. De ce nu ne place să învățăm
Adevărul
Publicat 30.04.2024
O nouă eliminare la Chefi la cuțite! Ce concurent a părăsit competiția:...
A1
Publicat 30.04.2024
Horoscopul zilei de 1 mai 2024. Capricornii au nevoie de odihnă. Află ce se...
CaTine
Publicat 30.04.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Companiile aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi...
Click.ro
Publicat 30.04.2024
Tesla Autopilot ar fi cauzat 13 accidente fatale. Cum ar fi eșuat sistemul auto
Useit
Publicat 30.04.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
Redacţia.ro
Publicat 30.04.2024
Fostul șef ISU Prahova a primit lăzi cu sticle de vin și o chiuvetă ca să...
libertatea.ro
Publicat 30.04.2024
Dua Lipa și Callum Turner s-au ținut de mână în timpul unei plimbări. Cei...
ZU
Publicat 30.04.2024
7 greșeli pe care le poți face atunci când prepari drob
Hello taste
Publicat 30.04.2024
Simptomele sarcinii: 10 semne timpurii că ești însărcinată
Deparinti
Publicat 30.04.2024
O româncă vrea să afle unde lucrează cei care stau la cafenea luni la ora...
ziare.com
Publicat 30.04.2024
Halil Ibrahim Ceyhan impresionează pe scenă. Actorul nu renunță la visul său...
Happy
Publicat 26.04.2024
Alimente împotriva inflamației cronice. De ce pot ameliora simptomele
Medicool
Publicat 30.04.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024