Antena LIVE

Curs valutar

Robert Negoiţă, AUDIAT în dosarul privind un posibil plagiat

Robert Negoiţă a venit miercuri la Parchetul instanţei supreme pentru a fi audiat în dosarul privind un posibil plagiat al primarului Sectorului 3.

De la 21.09.2016, 10:29
WhatsApp
Vezi și:

Robert Negoiţă a venit miercuri la Parchetul instanţei supreme pentru a fi audiat în dosarul privind un posibil plagiat al primarului Sectorului 3.

Edilul Sectorul 3, Robert Negoiţă, a fost citat la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) pentru a da declaraţii în dosarul penal care se fac cercetări legate de faptul că ar fi plagiat în lucrarea de doctorat intitulată "Criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social".

Robert Negoiţă a declarat, la intrarea în sediul PICCJ, că a fost deschis un dosar, dar că nu este vorba de fapte penale.

“Nu e cazul de aşa ceva. Că e un dosar în care se fac cercetări… Vorbim când o să ies”, a spus Negoiţă.

Dosarul a fost deshis în 4 august, după ce Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 s-a sesizat din oficiu, iar în aceeaşi zi, procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dispus preluarea de către PICCJ a dosarului în care se fac cercetări privind posibila încălcare a regimului proprietăţii intelectuale, respectiv a drepturilor de autor, de către Robert Negoiţă.

Comisia de etică a Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" a constatat că lucrarea de doctorat a primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă, este un plagiat şi a cerut Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) să îi retragă titlul de doctor, declara, în 24 iulie, pentru News.ro, Daniel Torje, rectorul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza".

Robert Negoiţă a scris, pe pagina sa de Facebook, că nu regretă dacă îi va fi retras titlul de doctor, ci faptul că s-a lăsat tentat, în trecut, de "moda" titlurilor academice, fiind un episod pe care şi-l asumă şi din care a învăţat o lecţie importantă, respective că “singurele realizări notabile sunt cele construite pe o bază sănătoasă”.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă (44 de ani), a devenit doctor în Ştiinţe Juridice în 2012, la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", iar teza sa a fost coordonată de prof. univ. dr. Ioan Dascălu, care este conducător de doctorat asociat la Academia de Poliţie şi fost decan al Facultăţii de Drept de la Universitatea Bioterra.

Teza care i-a adus lui Robert Negoiţă titlul de doctor în Ştiinţe Juridice este plagiată de la prima până la ultima frază, fiind copiată integral din surse care sunt disponibile, majoritatea, pe internet, scria jurnalista Emilia Şercan într-un articol publicat pe 30 mai în PressOne. Ea a prezentat, în facsimil, lucrarea lui Negoiţă şi textele din care acesta a copiat - articole de presă apărute pe diverse site-uri, analize economice semnate, printre alţii, de economistul american Nouriel Roubini şi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu sau chiar referate şcolare.

Teza de doctorat a lui Robert Negoiţă se intitulează "Criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social" şi, deşi abordează un subiect pur economic, lucrarea a fost susţinută la Facultatea de Drept a Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza".

Sursa: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

robert negoiţă doctorat plagiat
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Cele mai noi informații despre primul tur de vot
A1
Publicat 23.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024