Un român s-a aruncat de pe balcon, imediat după ce soţia lui a născut al cincelea copil, în Italia
Un român s-a aruncat de la etaj, imediat după ce soţia lui a născut al cincelea copil, în Italia. S-a întâmplat în oraşul Vittoria, din Ragusa, iar bărbatul, un tânăr, era disperat că nu avea bani.
De Redactia Observator la 20.01.2019, 08:50Un român s-a aruncat de la etaj, imediat după ce soţia lui a născut al cincelea copil, în Italia. S-a întâmplat în oraşul Vittoria, din Ragusa, iar bărbatul, un tânăr, era disperat că nu avea bani.
Soţia românului abia născuse o fetiţă, al cincelea copil al cuplului, după cum scrie Ragusa News, iar el a mers disperat acasă şi a hotărât să se sinucidă, aruncându-se de la balcon. Poliţiştii au ajuns foarte repede la adresa indicată de martori şi au reuşit să intre în casă.
Bărbatul era disperat că nu-și mai putea întreține familia, soția și cei cinci copii, toți cu vârste foarte mici. Atunci când i-a văzut pe poliţişti intrând în camera de la al cărei balcon vroia să sară, românul s-a aruncat în gol, dar, miraculos, un poliţist a reuşit să îl agaţe de cureaua pantalonilor.
Salvat, românul le-a povestit oamenilor legii, cu lacrimi în ochi, că nu mai avea cu ce să-și întrețină familia și nici nu vedea vreo ieșire din această situație disperată. Impresionați de drama românului, polițiștii au mers la un magazin din apropiere de unde au cumpărat scutece, lapte și alte lucruri necesare nou născutului.