Român din Italia se ruinează la păcănele, nu mai are cu ce să îşi hrănească copiii, face un gest extrem
Un român din Italia, stabilit în Viareggio, a jucat la păcănele salariul, economiile, chiar şi ultimul bănuţ pe care îl avea. Ridicându-se ruinat de pe scaunul din faţa aparatului, şi-a dat seama că nu mai are cu ce să îşi hrănească cei doi copii şi în minte i-a încolţit gând teribil.
De Cristian Ionescu la 25.04.2019, 21:07Un român din Italia, stabilit în Viareggio, a jucat la păcănele salariul, economiile, chiar şi ultimul bănuţ pe care îl avea. Ridicându-se ruinat de pe scaunul din faţa aparatului, şi-a dat seama că nu mai are cu ce să îşi hrănească cei doi copii şi în minte i-a încolţit gând teribil.
El i-a trimis un mesaj pe WhatsApp soției sale, să-și ia rămas bun pentru totdeauna.
Român din Italia se ruinează la păcănele şi se hotărăşte să-şi ia viaţa
Banii pierduţi de un român la jocurile de noroc l-au aruncat în disperare. El a murmurat cuvinte de disperare după ce s-a ridicat de pe scaun, potrivit unor martori, citaţi de lanazione.it.
"Ce să-i spun soției mele? Cum pot să-mi hrănesc cei doi copii?", ar fi spus românul, care apoi s-a îndreptat spre gara din Viareggio.
Poliţiştii ferovirari din gara Viareggio l-au salvat în ultimul minut, după ce au observat că omul mergea fără ţintă pe peronul gării din Viareggio. Atitudinea omului părea suspicioasă agenților, care, din acest motiv, l-au urmărit. El era ca într-o transă şi nu reacţiona indiferent de întrebările adresate de poliţişti, părând complet absent la tot ce se întmâmpla în jurul lui.
După câteva momente, la sosirea trenului regional, intențiile omului s-au manifestat, el încercând să se arunce sub tren. Cu dificultate, poliţiştii au reușit să-l blocheze și să-l imobilizeze până la sosirea mașinii medicale.
Înainte de sosirea salvării, tânărul român a încercat în mod continuu să se elibereze pentru a-şi duce la capăt planul dramatic.
Soţia şi-a dat seama unde este şi a alergat într-un suflet să-şi salveze soţul
În stație au sosit și membrii familiei, alertați de mesajul pe care omul l-a trimis soției sale. În mesaj era o fotografie a gării în care se afla, soţia bărbatului dându-şi seama imediat unde se afla şi alergând într-un suflet să-şi salveze soţul de la gestul extrem.
Românul, în vârstă de 30 de ani și tatăl a doi copii mici, a fost internat la departamentul de psihiatrie al Spitalului Versilia. Acum va trebui să înceapă un proces de reabilitare pentru a ieși din acea dependență blestemată de jocuri de noroc, care i-a ruinat viața și familia.