Un român şi-a uitat soţia într-o parcare din Ungaria. Femeia a făcut autostopul 300 de kilometri
Situaţie incredibilă în Ungaria după ce un şofer român care se îndrepta către Italia şi-a uitat soţia într-o parcare şi şi-a continuat drumul liniştit.
De Redactia Observator la 22.02.2018, 10:47Situaţie incredibilă în Ungaria după ce un şofer român care se îndrepta către Italia şi-a uitat soţia într-o parcare şi şi-a continuat drumul liniştit.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie din Judeţul Somogy, un bărbat din România şi-a uitat soţia miercuri, 21 februarie, într-o parcare de pe autostrada M5 din Ungaria, în apropierea oraşului Szeged.
"Bărbatul se deplasa, împreună cu familia, către Italia, iar atunci când au oprit într-o parcare, pentru a merge la toaletă, nu a văzut când soţia sa s-a dus la baie. Întrucât a crezut că aceasta doarme pe bancheta din spate, a pornit din nou la drum. Femeia nu avea la ea telefonul mobil, nici banii, nici documentele personale, astfel că a pornit după familie cu autostopul. A ajuns până în localitatea Balatonkeresztúr, la peste trei sute de kilometri de locul de parcare, şi a cerut ajutorul poliţiei într-o benzinărie. Între timp bărbatul observase lipsa soţei şi luase legătura cu Ambasada României în Ungaria", scrie MTI.
Cu sprijinul ambasadei şi al poliţiei, familia s-a reîntâlnit la biroul din Fonyód al poliţiei autostrăzilor, aproape de benzinăria la care ajunsese femeia, apoi şi-au continuat călătoria.