România va dona vaccinuri împotriva COVID-19 către Tunisia, Egipt, Albania şi Vietnam
Premierul Florin Cîţu a anunţat că Guvernul a adoptat joi un proiect de hotărâre care prevede că ţara noastră va dona vaccinuri împotriva COVID-19 către ţări ca Tunisia, Republica Arabă Egipt, Albania şi Vietnam, notează news.ro.
De Redactia Observator la 05.08.2021, 16:26Astfel, conform documentului, "ajutorul umanitar pentru Tunisia constă în acordarea a 425.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19, pentru Republica Arabă Egipt a 525.000 de doze, pentru Albania a 150.000 de doze, iar pentru Vietnam în acordarea a 199.200 de doze de vaccin împotriva COVID-19, din numărul de doze achiziţionate de Ministerul Sănătăţii şi livrate de către compania AstraZeneca".
"Ajutorul umanitar pentru Tunisia constă în acordarea a 425.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19, pentru Republica Arabă Egipt a 525.000 de doze, pentru Albania a 150.000 de doze, iar pentru Vietnam în acordarea a 199.200 de doze de vaccin împotriva COVID-19, din numărul de doze achiziţionate de Ministerul Sănătăţii şi livrate de către compania AstraZeneca.
Asigurarea transportului dozelor de vaccin se va realiza de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) – structurile de specialitate aflate în coordonarea acestuia sau Ministerul Apărării Naţionale. DSU, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, va întreprinde demersurile necesare pentru rambursarea cheltuielilor eligibile ocazionate de transport din bugetul Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii, în situaţia în care asistenţa se va acorda prin acest mecanism. Transportul în Vietnam al celor 199.200 de doze suplimentare de vaccin COVID-19 se va realiza în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 756/2021 privind acordarea unor ajutoare umanitare din Rezerva Ministerului Sănătăţii, cu titlu gratuit, pentru Vietnam, în conformitate cu prevederile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii", arată un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.
"Am aprobat şi o hotărâre de Guvern astăzi pentru a dona mai multe vaccinuri în mai multe ţări Tunisia, Republica Arabă Egipt, Albania şi Vietnam", a anunţat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de joi a Executivului.