Rusia "încearcă să pună în scenă un pretext pentru a invada din nou Ucraina", acuză șeful NATO
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat, luni, recunoaşterea de către Rusia a republicilor separatiste din estul Ucrainei. "Acest lucru subminează şi mai mult suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, erodează eforturile de soluţionare a conflictului şi încalcă Acordurile de la Minsk, la care Rusia este parte", se arată în declaraţia lui Stoltenberg.
De Redactia Observator la 21.02.2022, 22:52"Condamn decizia Rusiei de a extinde recunoaşterea autoproclamatei "Republica Populară Doneţk” şi "Republica Populară Lugansk”. Acest lucru subminează şi mai mult suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, erodează eforturile de soluţionare a conflictului şi încalcă Acordurile de la Minsk, la care Rusia este parte. În 2015, Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, care include Rusia, şi-a reafirmat respectul deplin pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei. Doneţk şi Lugansk fac parte din Ucraina. Moscova continuă să alimenteze conflictul din estul Ucrainei, oferind sprijin financiar şi militar separatiştilor. De asemenea, încearcă să pună în scenă un pretext pentru a invada din nou Ucraina. NATO sprijină suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul graniţelor sale recunoscute internaţional. Aliaţii îndeamnă Rusia, în cei mai puternici termeni posibil, să aleagă calea diplomaţiei şi să-şi retragă forţele din Ucraina în conformitate cu obligaţiile şi angajamentele sale internaţionale", a afirmat secretarul general al NATO.
Vladimir Putin a recunoscut regiunile separatiste din estul Ucrainei
Conflictul dintre Rusia şi Ucraina poate degenera oricând, iar cel mai negru scenariu al Occidentului este aproape de a deveni realitate. Luni seara, într-o mișcare de forță, liderul de la Kremlin a informat lumea întreagă ca va recunoaște independența regiunilor separatiste Donețk și Lugansk.
"Au fost parte a teritoriului rus", a declarat Vladimir Putin, într-o transmisiune televizată, înainte de a semna decretele. Discursul președintelui Federației Ruse a fost lung, plin de revizionism istoric și agresiv. "NATO a transformat Ucraina într-un teatru de război", a mai spus Putin.
- Președintele ucrainean convoacă Consiliul național de Securitate, după decizia Rusiei de a recunoaște zonele...
- Ursula von der Leyen reacţionează după anunţul lui Putin despre independenţa Doneţk şi Lugansk. UE, solidară...
- LIVE-TEXT Vladimir Putin a semnat decretele de recunoaștere a republicilor separatiste din estul Ucrainei. Ce...
Vladimir Putin şi-a început discursul într-o notă istorică, făcând referire la "greşelile trecutului". Preşedintele Rusiei l-a criticat pe fostul lider comunist Vladimir Lenin, numindu-l "autorul şi arhitectul" Ucrainei. Putin a adăugat că asta a "dezavantajat" Rusia.
"O mare parte din Ucraina a fost creată de Rusia. A fost făcută din părți date de Lenin din Rusia. După, înainte și după Al Doilea Război Mondial Stalin a dat Ucrainei părți din România, Polonia și Ungaria. În 1954 Hrușciov a dăruit Crimeea Ucrainei. Așa a fost formată Ucraina modernă", a declarat Vladimir Putin.
Reacția oficială a României. Mesajul lui Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că România condamnă cu fermitate recunoaşterea de către Rusia a regiunilor ucrainene Doneţk şi Lugansk ca independente. "Este o încălcare flagrantă a dreptului internaţional, care trebuie să atragă cel mai sever răspuns al comunităţii internaţionale", a transmis șeful statului.
"România condamnă cu fermitate recunoașterea de către Federația Rusă a „independenței” autoproclamatelor republici separatiste din Donețk și Luhansk, părți componente ale Ucrainei.
Acest act reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional, a suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei.
De asemenea, prin această decizie, Rusia încalcă obligațiile care îi revin în calitate de semnatar al Acordurilor de la Minsk, care devin astfel golite de conținut. Rusia, membru permanent al Consiliului de Securitate ONU, amenință, prin acțiunile sale, pacea și securitatea globale garantate de însuși Consiliul de Securitate ONU, încălcând deliberat principiile de drept internațional prevăzute de Carta ONU și de Actul final de la Helsinki.
Comunitatea internațională trebuie să sancționeze ferm, imediat și fără echivoc această decizie lipsită de responsabilitate a Rusiei.
România reafirmă și în acest context susținerea puternică pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei și va acționa în coordonare cu partenerii și aliații săi pentru aplicarea măsurilor de răspuns potrivite", a transmis Administrația Prezidențială.