Antena LIVE

Curs valutar

Grăbită să vină pe lume, o fetiţă s-a născut în ambulanţa SMURD! Pompierii i-au tăiat micuţei cordonul ombilical. IMAGINI EMOŢIONANTE

Paramedicii din Baru au asistat, astăzi, la nașterea unei fetițe direct în ambulanța SMURD. 

De la 09.05.2017, 15:27
WhatsApp
Galerie (5)

Paramedicii din Baru au asistat, astăzi, la nașterea unei fetițe direct în ambulanța SMURD. 

„Astăzi, în jurul orei 10, echipajul de prim ajutor al Punctului de Lucru Baru, alcătuit din plt. maj. Marius Barbu, plt. maj. Pavel Mati și plt. maj. Mircea Telegredean, a fost chemat în ajutor de o femeie însărcinată care intrase în travaliu.

Pompierii salvatori s-au deplasat în doar câteva minute la casa femeii din Baru și au urcat-o în ambulanță pentru a o duce la Spitalul din Hațeg, unde urma să nască”, a declarat, pentru presa locală, maior Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.

Deși distanța dintre localitatea Baru și orașul Hațeg este de doar 25 de kilometri și poate fi parcursă în mai puțin de o jumătate de oră, femeia, în vârstă de 29 de ani, nu a mai rezistat până la spital. 

Imediat după ce s-a întins pe targă a dat naștere, în ambulanță, unei fetițe căreia pompierii i-au tăiat și clampat cordonul ombilical și i-au eliberat căile aeriene.

Până a ajuns ambulanța la spital, fetița, care cântărește 3 kilograme și este sănătoasă, a apucat să își facă și primul somn.

Aceasta este a treia naștere asistată de echipajul de prim ajutor al Punctului de Lucru Baru, în ultimul an.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
IRCC creşte iar. Vă gândiţi să faceţi o refinanţare?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce a putut să pățească o familie de români în vacanța în Turcia, la un...
Fanatik.ro
Publicat 30.09.2024
„Dacă nu puteți să ajutați, măcar nu ne încurcați”. Cum umilește...
spotmedia.ro
Publicat 30.09.2024
Cum au ascuns chinezii că li s-a scufundat cel mai nou submarin nuclear
spotmedia.ro
Publicat 27.09.2024
Meteorologii Accuweather anunță noua prognoză meteo. Ce ne așteaptă, de fapt,...
Gandul
Publicat 30.09.2024
„Nici în România nu e așa”. O româncă de 86 de ani, forțată să...
Adevărul
Publicat 30.09.2024
Cum arată copiii Andreei Samson de la Asia Express. Actrița avea un bebeluș...
A1
Publicat 25.09.2024
Horoscopul zilei de 1 octombrie 2024. Leii se gândesc la fericirea lor. Află ce...
CaTine
Publicat 30.09.2024
A venit iarna în România! Imagini cu stratul de zăpadă care s-a depus deja în...
spynews.ro
Publicat 30.09.2024
Un fanatic al fotbalului ridică în picioare stadioane, dar nu cu mingea »...
GSP
Publicat 29.09.2024
Este una dintre cele mai frumoase gări din România! A apărut și într-un film...
Click.ro
Publicat 30.09.2024
Ce mașini nu ar cumpăra un mecanic niciodată. Ce probleme au aceste vehicule...
Useit
Publicat 30.09.2024
Povestea româncei care a fost campioană la Roland Garros și a ajuns chirurg la...
Redacţia.ro
Publicat 27.09.2024
VIDEO. „Nu mai am voie să îmi bat nevasta?” Scandal la metroul din...
libertatea.ro
Publicat 30.09.2024
Hailey Bieber a mers la biserică îmbrăcată cu o haină luxoasă de 5700 de...
ZU
Publicat 30.09.2024
Ciorbă de fasole. Rețetă de post, gustoasă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 30.09.2024
Cum gătești dovleacul pentru copii. Trucuri simple și rapide
Deparinti
Publicat 30.09.2024
De ce numărul românilor care se întorc definitiv acasă a crescut...
ziare.com
Publicat 30.09.2024
Kate del Castillo face istorie la Hollywood, însă rămâne fidelă principiilor...
Happy
Publicat 30.09.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Pozițiile corecte pentru un somn odihnitor. Cum este indicat să dormi
Medicool
Publicat 30.09.2024
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru...
orangesport.ro
Publicat 26.09.2024