Samoilă Mârza, omul care ne-a arătat Marea Unire!
La 96 de ani distanță de la Ziua Marii Uniri, singurele imagini imortalizate la evenimentul desfășurat la Alba Iulia rămân fotografiile lui Samoilă Mârza
De Redactia Observator la 01.12.2014, 07:12La 96 de ani distanță de la Ziua Marii Uniri, singurele imagini imortalizate la evenimentul desfășurat la Alba Iulia rămân fotografiile lui Samoilă Mârza.
Soldatul român născut la Galtiu (Alba) este cunoscut pentru faptul că a reușit să surprindă câteva instantanee ale uriașului eveniment de la Alba Iulia.
A ajuns la „locul faptei” împreună cu sătenii în jurul orei 11, pe o vreme mohorâtă, cărând aparatul cu burduf, trepiedul și clișeele de sticlă pe bicicletă. Deoarece nu a avut permis de intrare (credențional), Mârza nu a fost admis să intre în sala unirii. Fusese angajat totuși un fotograf german, Bach, care însă nu s-a prezentat.
Din cauza greutății de manipulare a aparatelor și a vremii înnorate (care presupunea un timp îndelungat de expunere), Samoilă Mârza a reușit să realizeze doar cinci fotografii cu aspecte de la Marea Adunare Națională, dintre care trei cu mulțimile venite și două cu tribunele oficiale la care a fost citit actul unirii în fața Marelui Sfat Național și a poporului de către dr. Aurel Vlad și episcopul greco-catolic, Iuliu Hossu.