Scandal într-o benzinărie din Gorj. Un bărbat a dărâmat un raft cu băuturi și a amenințat cu incendierea stației
Scandal în magazinul unei stații de carburant din județul Gorj. Un bărbat a dărâmat un raft cu băuturi și a amenințat cu incendierea stației. La final, agresorul a fost internat la psihiatrie.
De Redactia Observator la 14.01.2024, 11:41Potrivit IPJ Gorj, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizaţi sâmbătă, prin serviciul 112, de un bărbat, din comuna Stejari, cu privire la faptul că fratele său, de 34 de ani face scandal la o stație de carburant din comuna Hurezani.
La fața locului s-au deplasat polițiști, care au stabilit că „în timp ce bărbatul se afla în incinta stației de carburant, ar fi lovit cu picioarele și ar fi tras de un raft pe care erau expuse băuturi, provocând pagube, după care ar fi scos din buzunar o brichetă și ar fi amenințat că va da foc locației, manifestându-se agresiv”.
Bărbatul a fost transportat la secția psihiatrie a spitalului județean, unde a fost internat.
Anchetatorii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare și distrugere.