Schema prin care peste 50 de mame ar fi încasat ilegal peste un milion de euro de la stat
Înşelăciuni de peste un milion de euro cu indemnizaţii de creştere a copilului. Peste 50 de mame sunt bănuite că au încasat ilegal astfel de indemnizații. Ancheta a fost declanşată în urma unei sesizări făcute de Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială din Capitală.
De Bogdan Dinu la 23.05.2023, 13:57Potrivit unor surse din anchetă, mamele intrau în concediul de creștere a copilului și aduceau hârtii eliberate de anumite firme.
În adeverințe era menționat că lucrează de mai mult timp la jobul respectiv și că aveau salarii mult mai mari, pentru ca indemnizația să fie direct proporțională.
Toate aceste fapte au avut loc începând cu anul 2020, atunci când capii rețelei au început să abordeze familii din București și din Ilfov. Cei care picau de acord cu înșelăciunea aveau de împărțit banii cu escrocii care îi cooptau în rețea.
Audierile au început încă de dimineaţă. Anchetatorii fac cercetări pentru înșelăciune, fals, uz de fals și fals în declarațîi.