Schema prin care "Regele ciobanilor" a fraudat fonduri europene de 11 milioane de lei. Doi şefi APIA Hunedoara, arestaţi
Cel mai bogat crescător de oi din România, numit de fermieri şi "regele ciobanilor", a fost reţinut de procurorii Parchetului European condus de Laura Codruţa Kovesi. Fermierul este acuzat că ar fi fraudat fonduri europene de peste 11 milioane de lei. După gratii au ajuns şi doi angajaţi APIA Hunedoara.
De Diana Speretoiu la 31.10.2024, 13:54În total 11 persoane au fost audiate de procurori la Timişoara în acest dosar, iar la finalul audierilor Dumitru Andreşoi şi alţi doi şefi din cadrul APIA Hunedoara au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Fermierul este bănuit că ar fi fraudat fonduri europene în valoarea totală de peste 11 milioane de lei.
Surse judiciare spun că acesta ar fi încheiat în ultimii 5 ani contracte de arendă pentru terenuri în mai multe judeţe, cum ar fi Hunedoara, Arad, Timiş, Harghita, Vâlcea sau Cluj. Aceste terenuri nu erau eligibile pentru a primi subvenţii pentru că vorbim în general de zone împădurite, însă alte persoane identificau în acest judeţe terenuri care erau eligibile şi erau declarate acestea la APIA.
Ancheta procurorilor a dezvăluit că 85% din suprafaţa declarată la APIA nu se suprapunea cu suprafaţa arendată în documente. Fermierul mai avea acum depus un alt dosar pentru care solicita subvenţii în valoare de peste 8 milioane de lei, un dosar depus pe numele mamei sale care este în vârstă de 85 de ani, dar ancheta procurorilor a blocat această plată.