Antena LIVE

Curs valutar

Bate vânt de schimbare în spitalele COVID din București: „Pacienții nu mai vor să se externeze”

Bate vânt de schimbare în spitalele COVID din București, unde pacienții infectați cu noul coronavirus nu mai vor să se externeze, ci vor să rămână sub supraveghere medicală până când sunt declarați vindecați.

De la 24.07.2020, 09:23
WhatsApp
Bate vânt de schimbare în spitalele COVID din București: „Pacienții nu mai vor să se externeze” Profimedia Images/ imagine ilustrativă

O spun managerii Beatrice Mahler și Emilian Imbri, de la Institutul Marius Nasta, respectiv Spitalul Victor Babeș din Capitală, care au constatat în ultimele zile o schimbare de atitudine a celor infectați.

”Au dispărut cei care își doresc să iasă din spital înainte de a se negativa, chiar și cei asimptomatici. Toți vor acum să plece acasă vindecați”, a declarat pentru Libertatea Beatrice Mahler, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”.

Aceeași observație o are și doctorului Emilian Imbri, managerul Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeș”, care conduce cea mai mare unitate medicală din București dedicată COVID. 

”Nu mai cer să se externeze decât după ce rezultatul testului e negativ”, a declarat directorul. 

Cei doi manageri pun această schimbare pe seama mediatizării mai multor cazuri de pacienți care au refuzat internarea și au ajuns apoi în spital cu simptome grave, fie au decedat acasă. 

Conform ultimei comunicării oficiale, până pe 23 iulie, un număr de 2.787 de pacienți asimptomatici timp de 10 zile ori cu simptome ameliorate după 72 de ore s-au externat la cerere.

Citește și:
Medicul Chemal Taner a murit răpus de coronavirus. Avea 49 de ani și era specialist în implantologie avansată
Gabriel a murit pe scaunul din dreapta, strivit într-un impact frontal. Crescut prin orfelinate, tânărul n-a mai apucat să-și facă propria familie
Ana Maria Ghiarasim

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro. ...

pacienti asimptomatici spitale covid pacienti covid infectati covid
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024