Comisia Europeană a aprobat scutirea de taxe vamale și de TVA pentru importurile de echipamente medicale din țări din afara UE
Reprezentanții Comisiei Europene au anunțat, vineri, că au aprobat scutirea de taxe vamale și de TVA pentru importurile de echipamente medicale din țări din afara Uniunii Europene.
De Redactia Observator la 03.04.2020, 18:51- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
- Comisia Europeană a aprobat scutirea de taxe vamale și de TVA pentru importurile de echipamente medicale din țări din afara UE
- Măsura, în vigoare pentru o perioadă de cel puțin șase luni
Reprezentanții Comisiei Europene au anunțat, vineri, că au aprobat scutirea de taxe vamale și de TVA pentru importurile de echipamente medicale din țări din afara Uniunii Europene.
Decizia a fost luată după ce s-au primit mai multe cereri din partea statelor membre și a Regatului Unit.
Conform Comisiei Europene, măsura are un caracter temporar, "contribuie la combaterea coronavirusului și va facilita, din punct de vedere financiar, accesul la echipamente medicale de care medicii, asistenții medicali și pacienții au atât de multă nevoie".
Măsura se aplică pe o perioadă de șase luni, cu posibilitate de prelungire, și include măști și echipament de protecție, kituri de testare, ventilatoare și alte echipamente medicale.
Paolo Gentiloni, comisarul pentru economie: În această situație de urgență este vital ca echipamentele și dispozitivele medicale să ajungă rapid acolo unde este nevoie de ele. Prin scutirea de la plata taxelor vamale și a TVA la importul acestor produse din afara UE, Comisia Europeană ajută la îmbunătățirea accesibilității acestor produse. Doresc să îmi exprim din nou recunoștința și respectul profund pentru lucrătorii din domeniul sănătății din întreaga Europă. Măsura luată astăzi ar trebui să îi ajute să primească echipamentele de care au nevoie pentru a se proteja și a continua să salveze vieți.