Se apropie Halloweenul. La Sovata a fost organizat un festival special dedicat dovleacului
Nu mai e mult până la Halloween, dar, în Mureş, dovleacul este deja rege. În staţiunea Sovata a fost organizat un festival special dedicat bostanului.
De Redactia Observator la 19.10.2019, 14:09Nu mai e mult până la Halloween, dar, în Mureş, dovleacul este deja rege. În staţiunea Sovata a fost organizat un festival special dedicat bostanului. Două mii de dovleci, unii sculptaţi, alţii transformaţi în supe, brioşe şi plăcinte, i-au convins pe turiştii din toate colţurile ţării că toamna este sezonul bunătăţilor.
Copleşiti de miros, oamenii nu au ştiut din ce să guste mai întâi, să nu piardă o prăjitură sau vreo bucată de dovleac bine rumenită în cuptor.
Sute de oameni s-au înghesuit pe străzile împodobite cu dovleci sculptaţi şi pictaţi în toate culorile.
Specialişti în preparate cu dovleac, localnicii au vrut să le arate oaspeţilor în câte feluri poate fi pregătit fructul dulce şi aromat. Curioşi, turiştii s-au înghesuit să guste din brioşele cu dovleac.
Tarabele au fost pline de plăcinte, prăjituri şi îngheţată, toate pudrate apetisant cu scorţişoară, vanilie şi miere. Feliile generoase de dovleac copt au stat la loc de cinste.
Participant: Şi curiozitatea şi plăcerea de a vedea atâtea lucruri, atâtea exponate, atâtea autenticităţi, începând de la dovleacul decupat, desenat, colorat până la aranjamente şi bunătăţile expuse.
Ajuns deja la a şasea ediţie, Festivalul Dovleacului este dedicat turiştilor care vin la Sovata în extrasezon. Târgul se va încheia mâine.