Şeful Comisiei de anchetă tehnică: "Sistemul de avertizare al avionului era în stare de funcţionare!"
Şeful Comisiei de anchetă tehnică a accidentului aviatic, Sorin Cimpoieru, spune că sistemul de avertizare al avionului prăbuşit era funcţional.
De Redactia Observator la 23.01.2014, 16:06- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Staţiile, microfonul şi difuzorul acustic funcţionau la momentul găsirii epavei.
"Una dintre antene era ruptă, nu pot să vă spun dacă această antenă s-a rupt înainte sau la impact. Cealaltă o am întreagă, o am sigilată. Am demontat tot sistemul de cablaj, staţii, microfon, difuzor acustic, toate erau în stare de funcţionare la momentul în care eu le-am decuplat, a doua zi. Decuplarea sistemului a fost încercată de reprezentantul ISU care a ajuns la locul accidentului în noaptea de luni. Dânsul a fost cel care, în încercarea de a decupla tot ceea ce înseamnă sistem electric de pe epavă, a încercat să taie firele ca să întrerupă acel sistem de avertizare, a decuplat bateria de acumulare, dar nu a ştiut că acest sistem are o baterie internă care, chiar dacă se decuplează tot ceea ce înseamnă energie de la bord, rămâne cuplat, rămâne în avertizare până va fi decuplat", a spus Cimpoieru, conform mediafax.
"Acel sistem trimite semnale de avertizare care sunt primite atât de aeronavele care trec prin zonă, cât şi de o staţie terestră care nu se află în România. Semnalele sunt recepţionate în momentul în care sunt emise. Emisia faţă de aparat, fizic, am văzut că se producea, problema e că nu vă pot spune acum dacă aceasta putea să ajungă acolo. Vă spun cu certitudine că una dintre antene, antena care lipseşte, e cea din dreapta aparatului, din câte îmi amintesc eu, cea din 406 hertzi", a continuat Cimpoieru.