Antena LIVE

Curs valutar

Sevil Shhaideh, trimisă în judecată în dosarul Belina, alături de mai mulţi inculpaţi

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a mai mulţi inculpaţi în dosarul Belina, printre care şi Sevil Shhaideh.

De la 27.06.2018, 16:37
WhatsApp
Sevil Shhaideh a fost trimisă în judecată de procurorii DNA, în dosarul Belina

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a mai mulţi inculpaţi în dosarul Belina, printre care şi fostul secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Sevil Shhaideh. Aceştia vot fi judecaţi în stare de libertate. 

Redăm mai jos, comunicatul de presă emis de reprezentanţii DNA:

"În dosarul mediatizat prin comunicatele nr. 716/VIII/3 din 13 iulie 2017, nr. 906/VIII/3 din 22 septembrie 2017 și  348/VIII/3 din 25 aprilie 2018, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

​SHHAIDEH SEVIL, la data faptelor secretar de stat în cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (M.D.R.A.P.), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave.

​STOIAN IONELA (fostă VASILE), la data faptei director în cadrul M.D.R.A.P, sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave.

​GÂDEA ADRIAN IONUȚ, la data faptei președinte al C.J. Teleorman, sub aspectul săvârșirii, în forma complicității, a infracțiunilor de: abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și participaţiei improprii la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave.

GHEORGHIU MARIANA SANDA, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alexandria, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual.

GUŞĂ RODICA, asistent registrator în cadrul Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alexandria, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual în formă continuată (trei acte materiale).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În anul 2013, prin acțiunea concertată a unor persoane cu funcții publice, părți din Insula Belina și Brațul Pavel (cu suprafață de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea județului Teleorman și în administrarea Consiliului Județean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. Pentru realizarea transferului de proprietate a fost adoptată H.G. 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziții legale.

Fiind situate în albia minoră a Dunării, Insula Belina și Brațul Pavel fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii și al Constituției, prin urmare nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu județean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege. 

Concret, în perioada 23 septembrie 2013 - decembrie 2013, în calitate de secretar de stat, inculpata Shhaideh Sevil a iniţiat, a fundamentat, a introdus pe circuitul de avizare şi a prezentat guvernului pentru aprobare un proiect de hotărâre de guvern (ce se va numi H.G. 943/2013), precum și nota de fundamentare pe care a semnat-o, în calitate de iniţiator. Pe baza acestor acte s-a aprobat transmiterea unor părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel către domeniul public al judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman.

Aceasta, în condițiile în care inculpata cunoștea că în acest mod întocmeşte acte care încalcă o serie de dispoziţii legale, respectiv:

- art. 136 alin. 3 din Constituţia României,

- art. 3 din Legea apelor 107/1996,

- art. 3 alin. 2 din Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică, 

- anexa 2 din O.U.G. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", 

- art. 38 alin. 2, alin. 3, art. 30 alin. 2 şi art. 77 din Legea 24/2000 

- art. 860 alin. 3) teza întâi din Codul civil 

Mai mult, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei formulaseră observaţii pe parcursul circuitului de avizare prin care semnalau că există aspecte de nelegalitate în ceea ce privește transferul, aspecte ce au fost ignorate. 

La rândul său, în aceeași perioadă, inculpata Stoian (fostă Vasile) Ionela, în calitate de director la M.D.R.A.P. - Direcţia Juridică, Relaţia cu Parlamentul şi Relaţii Internaţionale, a ajutat la fapta prevăzută de legea penală reţinută în sarcina inculpatei Sevil Shhaideh.

Concret, inculpata Stoian (fostă Vasile) Ionela a sprijinit demersurile nelegale prin aceea că: nu a întocmit note referitoare la observațiile pe care le-au făcut cele două ministere avizatoare (ministerul Justiției și cel al Finanțelor Publice), nu a respectat reglementările privind circuitul de avizare, a contribuit la crearea unei reprezentări false M.F.P. și M.J. referitor la contactele de închiriere deja existente.

De menționat că, anterior acestor demersuri, suprafețe din Insula Belina și Brațul Pavel fuseseră închiriate prin contracte unei firme private și unei persoane. 

Pentru a nu atrage atenția administrației publice centrale cu privire la existența unor interese ale acelei firme private referitor la insula Belina și Brațul Pavel, s-a dorit obținerea unor extrase de carte funciară "curate", în care să nu apară contractele de închiriere având ca părți Administrația Apele Române (A.N.A.R) și firma respectivă.

Această activitate a fost coordonată de inculpatul Gâdea Ionuţ, la data faptei președinte al C.J. Teleorman, care a solicitat Administraţiei Naţionale "Apele Române" avizarea favorabilă a transferului menționat, a ignorat existenţa extraselor de carte funciară care conţineau sarcinile firmei private, a coordonat înlocuirea acestora cu nişte extrase de carte funciară noi, care nu mai prevedeau contractele de închiriere, şi-a însuşit prin semnătură proiectul de notă de fundamentare în care era trecut, necorespunzător adevărului, că imobilele nu sunt grevate de sarcini.

Sub pretextul îndreptării unei erori materiale, inculpatele Gheorghiu Mariana Sanda și Gușă Rodica, în calitate de registratori, cu încălcarea legii, respectiv a unor prevederi din Codul civil, au întocmit si semnat acte pe baza cărora să fie radiate notările privind încheierea contractelor de închiriere cu acea firmă privată.

De asemenea, în perioada iunie 2013 - septembrie 2013, inculpatul Gâdea Ionuţ a ajutat la fapta prevăzută de legea penală reţinută în sarcina inculpatei Sevil Shhaideh, prin aceea că: a promovat un proiect de hotărâre de consiliu judeţean privind transferul Insulei Belina şi Braţului Pavel în proprietatea județului Teleorman şi în administrarea Consiliului Județean, a iniţiat un proiect de hotărâre de guvern reţinând, în mod vădit contrar legii, legalitatea proiectului cu caracter individual ce se va numi H.G. 943/2013, având cunoştinţă despre încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează normele de tehnică legislativă, a trimis neoficial către M.D.R.A.P. documente emanând de la CJ Teleorman în formă de proiect, unele nesemnate şi în lipsa adoptării unei hotărâri de consiliu județean.

În cursul lunii ianuarie 2014, după adoptarea HG 943/2013 prin care se consfințea trecerea Insulei Belina şi a Braţului Pavel în proprietatea județului Teleorman şi în administrarea Consiliului Județean, în calitate de preşedinte al C.J. Teleorman, inculpatul Gâdea Adrian Ionuţ a făcut demersuri astfel încât, pe baza HG 943/2013, să creeze posibilitatea încheierii a trei contracte de închiriere între Consiliul Judeţean Teleorman pe de o parte și o societate comercială și o altă persoană pe de altă parte. Contractele, având ca obiect părți din insula Belina și brațul Pavel al fluviului Dunărea (în suprafață totală de 80 ha), au fost încheiate pe o perioadă de 10 ani, fără organizarea unei licitaţii şi fără iniţierea şi parcurgerea procedurii de emitere a unei hotărâri de consiliu judeţean.

Prin infracţiunile săvârşite de către inculpaţii SEVIL SHHAIDEH, GÂDEA ADRIAN IONUŢ şi STOIAN (fostă Vasile) IONELA s-au cauzat următoarele prejudicii

1.  un prejudiciu statului român de:

- 3.237.800 lei , reprezentând valoarea totală a celor două bunuri (Insula Belina și Brațul Pavel) ieşite din patrimoniul statului român,

- 248.126,334 lei (echivalent a 50 % din suma provenită din cele trei contracte de închiriere care trebuia încasată de bugetul de stat în perioada 16 ianuarie 2014 - 23.04.2018.

2. un prejudiciu Administraţiei Naţionale "Apele Române" de 248.126,334 lei, echivalent a 50% din suma provenită din cele trei contracte de închiriere care trebuia încasată de această instituție în calitate de titular al dreptului de administrare a imobilelor

Explicitare: Patrimoniul statului - care diferă de cel al unei unităţi administrativ teritoriale - a fost văduvit de două bunuri imobile ce îi aparţinuseră şi care i-au ieşit din proprietate în favoarea judeţului Teleorman respectiv: Insula Belina cu valoare de inventar 2.787.800 lei şi Braţul Pavel  cu valoare de inventar de 450.000 lei (valoarea totală a celor două bunuri imobile ieşite din patrimoniul statului fiind de 3.237.800 lei).

La această valoare se adaugă şi un prejudiciu rezultat din faptul că, în perioada 16 ianuarie 2014 - 23.04.2018, ca urmare a încheierii nelegale a trei contracte de închiriere între Consiliul Judeţean Teleorman pe de o parte și o societate comercială și o altă persoană pe de altă parte, statul român și A.N.A.R. nu au încasat chiria ce li se cuvenea.

Corelativ, judeţul Teleorman a obţinut un folos patrimonial de 3.237.800 lei, cât reprezintă valoarea totală a celor două bunuri imobile intrate în patrimoniul lui şi un folos patrimonial în cuantum de 496.252,668 lei, echivalentul sumei provenind din contractele de închiriere, sarcini ale imobilelor.

În vederea reparării pagubei produse prin infracțiuni şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, în cauză s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaților SEVIL SHHAIDEH, STOIAN (fostă Vasile) IONELA și GÂDEA ADRIAN-IONUŢ.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.

Față de numita Plumb Rovana, deputat în Parlamentul României, fost ministru al Mediului și Schimbărilor Climatice, procurorii au solicitat încuviințare pentru începerea urmăririi penale sub aspectul complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Prin hotărâre adoptată în plen, Camera Deputaților a hotărât să nu ceară urmărirea penală a deputatei , prin urmare, față de aceasta s-a dispus clasare.

Față de faptele reținute inițial în sarcina suspecților Iordan Nela Dorica și Dumitrescu Mircea (așa cum au fost descrise în comunicatul nr. 716/VIII/3 din 13 iulie 2017), respectiv a suspectei Diaconu Alexandrina Anduța (așa cum au fost descrise în comunicatul 906/VIII/3 din 22 septembrie 2017), s-a dispus clasare.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", se arată în comunicat.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024