Sfârşit groaznic pentru un bărbat din Suceava: a pierit captiv în flăcările care i-au ars locuinţa
Un bărbat a decedat sâmbătă dimineaţă în urma unui incendiu izbucnit în locuinţa sa din oraşul Siret, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.
De Redactia Observator la 28.10.2017, 10:52Un bărbat a decedat sâmbătă dimineaţă în urma unui incendiu izbucnit în locuinţa sa din oraşul Siret, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a spus că bărbatul care, potrivit rudelor ajunse la faţa locului, este în vârstă de 80 de ani, a fost găsit carbonizat în timpul intervenţiei pompierilor.
Potrivit sursei citate, la faţa locului intervin două echipaje de pompieri militari, iar la final urmează să fie stabilită cauza izbucnirii incendiului.
Totodată, la faţa locului s-a deplasat o ambulanţă SAJ, dar şi reprezentanţi ai Poliţiei, în condiţiile în care pe timpul intervenţiei a fost găsită o persoană decedată.
Sursa: Agerpres