Sfârșit tragic pentru un bărbat de 50 de ani din Teleorman. Nu s-a oprit la semnalul polițiștilor și s-a înfipt cu mașina într-un stâlp în timp ce fugea de ei
Un bărbat de 50 de ani din Roşiorii de Vede, a murit în timp ce fugea de polițiști. Bărbatul a refuzat să oprească maşina la semnalele poliţiştilor și, în timp ce era urmărit, s-a înfipt cu mașina într-un stâlp, potrivit News.ro.
De Redactia Observator la 10.04.2024, 09:57”În ziua de 10 aprilie a.c., în jurul orei 02:20, o patrulă de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Roşiori de Vede, în timp ce se afla în serviciul de patrulare pe strada Dunării, din localitate, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto şi-a continuat deplasarea, echipajul procedând la urmărire autovehiculului, autospeciala de poliţie având semnalele luminoase şi acustice în funcţiune”, a transmis, miercuri, IPJ Teleorman.
A murit în timp ce fugea de poliție
Sursa citată a precizat că, într-o intersecţie, şoferul ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, vehiculul intrând în coliziune frontală cu un stâlp din beton.
”În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Roşiori de Vede. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier”, a mai transmis sursa citată.